Exclusiv! Andreea Marin Banica, premiata in Austria pentru actiunile sale caritabile

Andreea Marin Banica a participat la prestigioasa Gala Life Goes On, organizat in Tirol, alaturi de personalitati ale Austriei si din alte tari, in cadrul careia s-au acordat premii celor care s-au implicat de-a lungul timpului in campanii umanitare pe termen lung. 

Evenimentul a avut loc la Congress Center Innsbruck, unde au participat peste 600 de personalitati implicate activ din punct de vedere social-umanitar. Premiile au fost acordate pe baza unei documentari foarte serioase, iar fiecare premiant are in spate o experienta foarte impresionanta si realizari durabile.

Andreea Marin Banica a primit trofeul pentru Angajament social pe termen lung pentru tot ce a intreprins voluntar pe taram umanitar mai bine de 15 ani, atat pentru romani, cat si dincolo de granitele tarii. Laudatio a fost facut de Ioan Hollander, fostul director al Operei din Viena. Gala a fost prezentata de o sportiva de performanta de origine romana stabilita de ani buni in Austria.

Cum ai ajuns sa fii invitata la o gala prestigioasa precum Life Goes On?

Prima mea intrebare a fost aceeasi atunci cand am fost contactata de organizatori, apoi am aflat informatii despre amploarea acestui eveniment organizat in Austria, dar cu participare internationala, am contactat si o echipa de televiziune de la TVR care a filmat acolo cu un an in urma, iar ei mi-au confirmat seriozitatea demersului.

De asemenea, prezenta domnului Ioan Hollander, fostul director al Operei din Viena, o personalitate pentru care am un mare respect si care isi alege cu multa atentie evenimentele la care accepta invitatia a fost o garantie pentru mine ca este vorba despre o gala prestigioasa.

La fata locului, trebuie sa recunosc faptul ca mi-a depasit asteptarile: este de departe evenimentul cel mai impresionant de aceasta factura la care am participat, in tara sau peste hotare. Problema a fost alta, insa: principiul meu este ca nu accept premii pentru activitatea umanitara pe care o fac din convingere, nu pentru a primi distinctii.

Mi-au explicat ca nu e un premiu, ci ca e vorba de faptul ca ei urmaresc ce se intampla pe plan international pe zona lor de interes, selecteaza si ofera celor care, prin activitatea lor, obtin cele mai multe voturi din partea lor, un semn de recunoastere a muncii voluntare pe care o incurajeaza si care este parte din educatia si din viata lor in Tirol, nefiind vorba de nici o recompensare de un alt fel, dar se creeaza sansa unor colaborari foarte serioase pe plan umanitar.

Organizatorii m-au convins sa vin spunandu-mi si ca se strang multi bani anual din partea Austriei pentru bolnavii in stare grava din Romania, pentru operatiile acestora, si ca prezenta mea acolo ar fi un lobby important pentru sprijinul care poate continua astfel. Era important sa fiu acolo si sa pledez pentru asta, ceea ce am si facut. Si deja avem planuri pentru viitor, urmeaza sa le dezvoltam.      
 
Care au fost punctele forte ale activitatii tale care au stat la baza acordarii acestui premiu?

Am inteles ca, existand o colaborarea stransa cu Romania, mi-au urmarit in ultimii ani activitatea si i-a convins munca mea voluntara de lunga durata, inca de acum 15 ani, felul in care am pus caramida peste caramida, realizarile care au afectat in bine viata multor oameni si deschiderea, pentru ca ei apreciaza mult daruirea fara limite impuse de granite, faptul ca am avut campanii si inafara tarii, pentru oameni care traiesc in conditii mult mai grele, precum am fost campania pentru „Asia, ingenuncheata de tsunami” sau incursiunile din Africa, pe care le-am inceput singura si le-am continuat apoi, la un alt nivel, alaturi de UNICEF.

De altfel, trofeul special al serii a fost obtinut de o nigerianca, o tanara mama cu un destin remarcabil si impresionant, care a fost nevoita sa-si paraseasca tara dupa ce familia sa fusese supusa multor atacuri din partea comunitatii sale, doar pentru faptul ca vraciul satului a privit-o intr-o zi, pe cand era copil, si a banuit-o ca ar avea calitati de „vrajitoare”. Peste timp, s-a stabilit in Europa, si-a reconstruit viata de la zero si acum conduce o fundatie care ajuta femeile abuzate cu rezultate extraordinare.     

Esti primul roman care a fost premiat in cadrul acestui eveniment?

Cred ca da, nu vreau sa gresesc, cert e ca este a doua editie a Galei „Life goes on” si cei de anul trecut au predat stafeta celor de anul acesta, au urcat pe scena in cei doi ani oameni din diverse colturi ale lumii, dar nu am intalnit romani printre ei. Anul viitor, voi continua traditia predand si eu, la randul meu, stafeta la Viena, unde va avea loc a treia editie.
 
Care a fost discursul tau de multumire pe scena?

Nu l-am invatat pe de rost, am subliniat mai multe idei pe care le-am crezut importante pentru a fi punctate. Cert e ca am observat ca toate povestile celor care au construit durabil si astfel au ajuns sa fie vazuti si sa primeasca acest trofeu de suflet au fost cladite pornind de la o suferinta : fie una fizica, fie una psihica, fie o pierdere grea care le-a schimbat viziunea si drumul in viata, cum a fost in cazul meu.

Rugamintea mea catre cei din sala a fost ca, in cazul in care se numara printre norocosii care nu au avut parte de o suferinta grava pana in prezent, sa se gandeasca serios la viata lor, la motivele pentru care merita pretuita si la ceea ce ar putea face ei insisi pentru cei din jur inainte sa-i loveasca un necaz care sa ii impulsioneze in aceasta directie.

Ar fi minunat daca am capata intelepciunea de a gasi ce e mai bun in noi si de a pretui viata inainte de a fi greu incercati. Lumea in care traim ar fi mult mai constienta de atuurile sale, ar fi o lume mai buna.   

In cadrul Galei Life Goes On au mai fost acordat premii unor persoane care au realizat lucruri marete in viata, in folosul celorlalti si care au povesti de viata impresionante.

Premiul la categoria “Curaj” a fost obtinut de echipa de 85 de salvamontisti care a facut pe parcursul ultimilor ani salvari de vieti omenesti  impresionante in conditii incredibile in care si-au riscat propria viata. Acesti oameni fac doi ani de antrenament dur pana sa aiba voie sa devina salvamontisti si apoi fac aceasta munca voluntar, nu sunt platiti absolut deloc ci o fac in paralel cu meseria lor din care traiesc.

Premiul la categoria “Arta si Cultura” a fost obtinut de o doamna care sufera de scleroza multipla, boala care s-a instalat treptat si i-a afectat corpul iremediabil, nu le-a spus copiilor ei mult timp pana cand ei au crescut si au inteles ca nu e un om normal, important este ca in momentul in care s-a imbolnavit si nu a mai putut lucra a fost prima data cand a pictat ceva si astfel si-a descoperit un talent nemaipomenit in pictura. Parca Dumnezeu i-a dat ceva in schimbul celor pierdute prin boala. Acum ca a devenit celebra, reuseste sa-i ajute si pe altii de pe urma veniturilor ei considerabile din pictura si sa fie un model pentru cei care se confrunta cu aceasta boala.

Premiul la categoria “Sport” a fost obtinut de un bolnav de Parkinson care, cu o ambitie extraordinara, a invatat sa tina boala sub control intr-un mod inedit, prin intermediul sportului, cu ajutorul unor instrumente de lucru simple, dar foarte utile in antrenamentul creat special pentru el.

Acest om s-a ambitionat sa arate ca nu e o povara pentru cei din jur si a reusit, gasind practic o solutie noua pentru cei care trec prin aceeasi experienta traumatizanta. Este un om puternic si plin de viata in ciuda suferintei lui.

Premiul la categoria “Antreprenor” a fost obtinut de o chilianca. Povestea familiei ei este una foarte emotionanta. Ai sai au fost nevoiti sa fuga din Chile din cauza represiunilor la adresa membrilor familiei, peste timp au ajuns sa fie inchisi intr-un lagar nazist in timpul razboiului, iar premianta este printre putinii din familie care mai duc numele acesteia mai departe. S-a stabilit in Austria si a construit enorm din nimic, devenind un antreprenor de invidiat, care ofera un loc de munca pentru sute de oameni si are grija de cei aflati la nevoie.

Premiul Special al Galei a fost obtinut de o femeie din Africa careia, atunci cand era copil si traia cu familia in Nigeria, vraciul satului i-a pus o “stampila”, spunand tuturor din sat ca e “vrajitoare”. Intreaga familie a suferit din pricina modului in care era privita. Lucrurile s-au complicat in momentul in care ceilalti au devenit violenti cu ei, astfel incat au fost nevoiti sa fuga din comunitate si din tara.

Cu mainile goale, au luat viata de la capat in Europa. Premianta a infiintat o fundatie care ajuta mii de femei abuzate sexual, este o femeie foarte puternica si intreprinzatoare si, de curand, a devenit mama. Povestea ei este o reusita intr-o tara in care se vorbeste o limba atat de diferita de a ei, germana, iar cultura, traditiile, mentalitatea, sunt la fel de diferite.