Exclusiv! Diana Stefanescu (II): „Tata m-a invatat sa nu mint”

La o prima cunostinta, Diana pare „inabordabila”, „fitoasa”, „ignoranta”, „fata de bani gata”. Puteti sa-i spuneti cum vreti?! Realitatea insa nu sta chiar asa. Va invit, asadar, sa o cunoasteti pe adevarata Diana Stefanescu si sa ramaneti surprinsi?!

Astazi, in a doua parte a interviului, Diana vorbeste despre familia din care provine si despre amintirile frumoase ale copilariei. Bunicul si bunica ei au fascinat-o prin modul lor de a fi, iar de la parintii a invatat sa aiba coloana vertebrala si cum anume sa infruntre greutatile vietii. Diana Stefanescu a invatat ca minciuna se plateste, astfel ca sinceritatea este acum ridicata la rangul de politica de viata, indiferent cat de crud ar fi adevarul.

Cum esti tu in viata de zi cu zi? Toata ziua pe Dorobanti?

Sunt o persoana simpla, dar cu un caracter complicat. Sunt muncitoare, ambitioasa, optimista si modesta. Nu exista pentru mine „nu pot” sau  „nu vreau”.LUPT pentru ceea ce imi doresc, indiferent de piedici. Voi alege mereu un drum mai complicat pentru a ajunge acolo unde imi doresc decat calea cea mai scurta. Fac lucruri normale in viata de zi cu zi: gatesc, fac curat, merg la facultate, merg la sport, la film cu prietenii, imi plimb catelusa prin parc, ma contrazic cu tata pentru ca imi face mereu teorie de viata. Dansez  si cant in fata oglinzii dimineata indiferent de situatia in care ma aflu si am un cerc de prietene dementiale de care nu as putea sa ma lipsesc niciodata. 

Esti descendenta unei familii cu un background cultural impresionant. Stiu ca bunicul tau, Boris Craciun, este un scriitor apreciat in Moldova.

O da, sunt norocosa, de abia acum realizez cat de mult conteaza mediul in care cresti si educatia pe care o primeste cineva. Am cel mai tare bunic de pe planeta: Boris Craciun este numele lui, este un om al cuvintelor,”un mare scriitor” spun cei din jur… Detine arta vorbirii si pune pe hartie tot ce simte intr-un stil cum numai la el am citit. A scris „Moldova plange”(carte care m-a marcat),”Taciturnul”,”Metropola de pe 7 coline”,”La portile orientului”si multe altele. A lucrat si in radio. Radioul a fost viata lui si inca este, iar el mi-a transmis acest virus si mie. Bunicul meu este un exemplu de frumos si de viata pentru mine.

Despre parintii tai ce imi poti spune? S-au mutat din tara si ai cam ramas singurica la Bucuresti…

Mama mea a lucrat impreuna cu bunicul meu si au dezvoltat o afacere impresionata in domeniul cartilor. Cat a locuit  in Romania, mama mea a avut o afacere si in domeniul modei, a avut propria ei  casa ei de moda. Parintii mei nu locuiesc in Romania, au preferat sa se mute in urma cu cativa ani la Montreal, in  Canada. Mentalitatea lor si felul in care au vrut sa traiasca nu se potriveste tarii noastre. Tata mereu imi spune: ”sunt convins ca absolut din greseala m-am nascut in Romania”. Desi a lucrat 20 de ani in telecomunicatii, in Canada  pe parcursul a 10 ani a reusit sa obtina mult mai mult si pe plan financiar si profesional. Cel mai important lucru pentru mine este ca ii vad linistiti. Ei traiesc intr-o tara in care munca le este apreciata, sunt respectati.  Nu in ultimul rand, iti voi povesti despre persoana care a jucat cel mai important rol in viata mea de familie: frumoasa mea bunica Aurora Craciun. Ea este o doamna din toate punctele de vedere, este profesor de limba si literatura romana… Este pasionata de scris si, la un moment dat, a condus redactia un ziar din Iasi.

Care sunt principiile de viata invatate de la parinti?

Iti marturisesc ca mama mea mereu imi spune asa: „nimic nu iti poate aduce pacea daca nu ti-o aduci singura”. Mereu imi repet aceste vorbe si asa este. De asemenea, am fost mereu pedepsita aspru atunci cand minteam si mi-au implementat ai mei in cap o chestie, si anume ca atunci cand voi minti sa nu astept la randul meu sa nu fiu mintita. Am realizat dupa multi ani ca cel mai tare ma deranjeaza minciuna, asa ca nu mint nici daca adevarul este cel mai dureros. Tata mereu ma punea sa imi imaginez cam ce vreau sa devin… Ma punea sa inchid ochii si sa vizualizez cum voi fi atunci cand voi creste, spunandu-mi, zi de zi, sa ma gandesc la asta. Eu imi doream sa fiu una din stele de pe cer. Inchideam ochii si ma imaginam langa luna. Mai tarziu, am realizat ca mintea mea cauta modalitati pentru a dezvolta acele imagini. Asa am invatat sa gandesc pozitiv, optimist si sa-mi fixez un tel cat mai inalt. Sa nu ma compar decat cu cei mai buni decat mine.

Care este cea mai frumoasa amintire a copilariei tale?

Am atatea amintiri placute, am avut o copilarie foarte fericita. Uite, iti impartasesc una din ele: era Craciunul, o sarbatoare foarte respectata in familia mea, un moment in care ne adunam cu totii. Eu impreuna cu sora mea si verisoara mea pregateam in fiecare an un moment artistic in care colindam, uram, cantam, dansam, iar familia statea la masa si aplauda. Un fel de public….si noi eram micii artisti ca sa zic asa. In casa mirosea a mancare, bradul era impodobit atat de frumos, colidatorii bateau la usa. Cald in casa, iar afara ningea. Totul era alb, iar eu ma pregateam de micul program artistic.

Bineinteles, in capusorul meu era sa strang bani de la cei dragi pentru primul meu telefon. Mi-am dat toata silinta sa iasa totul bine. Si a iesit! Am cantat, am dansat si ne-am pupat cu totii de mama focului… Eram ca in „Ally McBeal”, toata lumea dansa, se distra si in jur plutea dragostea. Am primit numai complimente referitor la poezia pe care am compus-o in acel an, dar unul avea sa-mi schimbe viata. Bunicul meu m-a luat, deoparte, pe genunchiul lui si mi-a zis: ”sa nu uiti niciodata ca esti deosebita, iar eu sunt mandru de tine”. Niciodata nu-mi mai spusese inainte asa ceva si nici pana in ziua de azi nu mi-a mai facut niciun compliment.

Ce apreciezi la oameni? Ce te dezgusta?

Apreziez sinceritatea, disponibilitatea de a se schimba si curajul de a o face, bunul simt, modestia si iubesc oamenii care isi recunosc greselile.Urasc minciuna si duplicitatea. Prefer adevarul crud in locul oricarei minciuni frumoase.