Stiri Interne
Familia lui Mircea Lucescu, asaltată de presă în momentele critice. Val de reacții!
Situație dramatică pentru Mircea Lucescu, a cărui stare de sănătate s-a deteriorat rapid în ultimele zile, determinând internarea de urgență în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Universitar din București. În timp ce medicii duc o luptă contracronometru pentru stabilizarea fostului selecționer, familia acestuia trece prin clipe extrem de dificile, fiind în permanență în atenția presei și a opiniei publice.

Familia lui Mircea Lucescu, asaltată de presă în momentele critice. Val de reacții!
După o săptămână de la internare, evoluția medicală a lui Mircea Lucescu a cunoscut o turnură îngrijorătoare. Inițial stabilizat de medicii cardiologi, acesta a suferit o serie de aritmii cardiace severe, apărute în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, care nu au mai răspuns la tratament.
În aceste condiții, echipa medicală a decis transferul său în secția de Anestezie și Terapie Intensivă. Acolo este monitorizat permanent. Surse medicale indică faptul că fostul antrenor beneficiază de îngrijire din partea unei echipe multidisciplinare, formată din cardiologi și specialiști ATI. Cj toții încearcă să îi stabilizeze funcțiile vitale.

Situația a devenit cu atât mai gravă cu cât, în cursul săptămânii, existau semne de ameliorare, iar externarea era luată în calcul. Totul s-a schimbat însă după infarctul suferit vineri, când medicii au intervenit de urgență pentru montarea unui stent, după ce anterior îi fusese implantat și un defibrilator cardiac.
Familia, în centrul atenției în momente de cumpănă

În paralel cu lupta medicilor, familia lui Mircea Lucescu trăiește momente de profundă suferință. Soția acestuia, Neli Lucescu, a fost surprinsă părăsind în lacrimi Spitalul Universitar de Urgență din București, după ore întregi petrecute alături de cei apropiați.
Alături de ea s-au aflat Ana, soția lui Răzvan Lucescu, nepoata Marilu împreună cu partenerul său, dar și Mauru Mugur Onofrei, considerat un apropiat de încredere al familiei.

Mircea Lucescu reactioneaza la conferinta de presa de dupa meciul de fotbal dintre Turcia si Romania, semifinala barajului pentru Campionatul Mondial 2026, desfasurata pe Stadionul Besiktas Park, joi 26 martie 2026. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Potrivit informațiilor apărute în presă, aceștia au stat într-o încăpere special amenajată pentru a urmări evoluția stării pacientului.
Momentul plecării lui Neli Lucescu a fost unul extrem de tensionat. Vizibil afectată, aceasta a reacționat scurt în momentul în care i s-a oferit ajutorul. „Gata, lasă-mă!”, o replică ce reflectă durerea profundă provocată de situația critică a soțului său.
Răzvan Lucescu, apel la respectarea intimității
Fiul fostului selecționer, Răzvan Lucescu, a revenit de urgență în România, imediat după un meci disputat de echipa sa, PAOK Salonic, în Grecia. Acesta a făcut un apel public către presă și opinia publică, cerând discreție și respect în aceste momente delicate.
„Este o situație grea și vă rog mult să respectați acest moment. Medicii sunt cei în măsură să ofere informații oficiale”, a transmis antrenorul, subliniind dificultatea situației prin care trece familia sa.

Mesaje de susținere din lumea fotbalului
Vestea despre starea critică a lui Mircea Lucescu a generat un val de reacții în rândul oamenilor din fotbal. Echipa națională a României a transmis un mesaj emoționant. Jucătorii își exprimă solidaritatea și susținerea pentru cel care le-a fost antrenor.
„Suntem o echipă, o singură inimă, iar această inimă bate astăzi pentru dumneavoastră. Luptați, domnule Lucescu!”, au scris aceștia, într-un mesaj public.

La rândul lor, persoane apropiate din fotbal, precum Marius Șumudică și Mihai Stoichiță, au mers la spital pentru a-i fi alături. Stoichiță a declarat că fostul selecționer este conectat la aparate și beneficiază de îngrijiri medicale de înalt nivel.
Starea lui Mircea Lucescu e critică

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a confirmat public gravitatea situației. Acesta a spus că starea lui Mircea Lucescu este critică și s-a degradat semnificativ în ultimele 24-48 de ore.

