Connect with us

Stiri externe

Festivalul de Film de la Veneția, fără vedete din cauza grevei de la Hollywood

Festivalul de Film de la Veneția, ajuns anul acesta la ediția cu numărul 80, se desfășoară anul acesta în perioada 30 august – 9 septembrie 2023, la Lido di Venezia, Palazzo del Cinema. În contextul grevei de la Hollywood, la festival nu vor participa vedete internaționale, așa cum se întâmpla în anii trecuți.

Publicat

pe

Festivalul de Film de la Veneția, fără vedete din cauza grevei de la Hollywood

Festivalul de Film de la Veneția a debutat ieri la Lido di Venezia, Palazzo del Cinema. Ediția din acest an, cea cu numărul 80, va fi una cu totul atipica. În contextul grevei de la Hollywood, marile staruri de cinema vor lipsi de pe covorul roșu.

Singurele nume de vedete internaționale confirmate ar fi Adam Driver, Sofia Coppola şi Mads Mikkelsen.

Festivalul s-a deschis cu proiecția filmului Comandante. Producția poartă semnătura regizorului italian Edoardo De Angelis. Acest film se află în cursa pentru mult râvnitul premiu Leul de Aur, care se va decerna pe 9 august, în ultima zi de festival.

Marea grevă de la Hollywood a început pe data de 2 mai. Primii care au renunțat să mai muncească au fost scenariștii. Luna trecută, pe 14 iulie, și-au încetat activitatea și actorii, reprezentați de sindicatul SAG-AFTRA.

Specialiștii spun că greva se va prelungi pe perioada toamnei, lucru care va afecta puternic industria filmelor și serialelor, precum și sectorul economic. Atât actorii, cât și scenariștii de la Hollywood, solicită îmbunătăţirea plăţilor reziduale pentru streaming şi protecţie faţă de utilizarea inteligenţei artificiale.