Cinenews
Filmul Michael a depășit Oppenheimer. E filmul biografic cu cele mai mari încasări din istorie
Filmul „Michael”, inspirat din viața legendarului Michael Jackson, a stabilit un nou record de box-office. Producția a ajuns la încasări de 977 de milioane de dolari la nivel mondial, depășind succesul înregistrat de „Oppenheimer” și devenind cel mai profitabil film biografic realizat vreodată.

Filmul Michael a depășit Oppenheimer. E filmul biografic cu cele mai mari încasări din istorie
Lungmetrajul dedicat lui Michael Jackson a reușit să scrie istorie în cinematografie. Cu încasări globale de 977 de milioane de dolari, „Michael” a depășit recordul deținut până acum de „Oppenheimer”, filmul regizat de Christopher Nolan.
Producția despre celebrul fizician american acumulase aproximativ 975 de milioane de dolari la nivel mondial. Performanța a fost considerată remarcabilă pentru o dramă istorică de aproape trei ore.

Prin noul rezultat, „Michael” devine oficial filmul biografic cu cele mai mari încasări din toate timpurile.
A depășit și recordul stabilit de Bohemian Rhapsody
Succesul filmului nu se limitează doar la categoria biografiilor. Producția a devenit și cel mai profitabil film biografic muzical realizat vreodată.
Până acum, acest titlu era deținut de „Bohemian Rhapsody”, lansat în 2018 și inspirat din povestea trupei Queen. Filmul acumulase încasări de aproximativ 911 milioane de dolari la nivel global.

„Michael” a depășit acest prag și a demonstrat că interesul publicului pentru povestea „Regelui Popului” rămâne uriaș.
Debut spectaculos în cinematografe
Filmul a avut un start impresionant încă din primele zile de la lansare.
În weekendul de debut, producția a generat 97 de milioane de dolari pe piața nord-americană și 217 milioane de dolari la nivel mondial. Astfel, a doborât recordul pentru cel mai bun debut al unui film biografic muzical, depășind performanța înregistrată de „Straight Outta Compton” în 2015.

Succesul s-a menținut și în lunile următoare, pe fondul recomandărilor pozitive din partea spectatorilor și al numeroaselor vizionări repetate.
Regizat de Antoine Fuqua, filmul urmărește parcursul lui Michael Jackson de la anii petrecuți în formația Jackson 5 până la transformarea într-un fenomen mondial al muzicii.

Rolul principal este interpretat de Jaafar Jackson, nepotul artistului. Este primul său rol important într-un lungmetraj.
Din distribuție mai fac parte Colman Domingo și Nia Long, care îi interpretează pe Joe și Katherine Jackson, părinții celebrului cântăreț.
Cel mai mare succes din istoria Lionsgate
Recordurile nu se opresc aici. „Michael” a devenit și filmul cu cele mai mari încasări realizat vreodată de studioul Lionsgate.
Producția a depășit performanța blockbusterului „The Hunger Games: Catching Fire”, care acumulase 865 de milioane de dolari la box-office-ul mondial.

