Stiri Interne
Ilie Năstase, fără contract cu Adidas, după 49 de ani
Timp de 49 de ani, legendarul tenismen Ilie Năstase a fost sponsorizat de Adidas, unul dintre cele mai importante brand-uri de echipamente sportive la nivel mondial. Contractul s-a încheiat, iar Adidas a anunțat că nu îl va prelungi.

Ilie Năstase, fără contract cu Adidas, după 49 de ani
Contractul de imagine și sponsorizare dintre Ilie Năstase și Adidas s-a încheiat. Firma producătoare de echipamente sportive a anunțat că nu îl va mai prelungi. Astfel, colaborarea dintre legendarul tenismen român și brand-ul sport a ajuns la final.

Ilie Năstase a fost unul dintre primii jucători de tenis din lume sponsorizați de Adidas. Colaborarea dintre ei a început în anul 1972, chiar înainte ca Ilie Năstase să ocupe în premieră mondială locul 1 ATP. Conform GSP.ro, contractul valora atunci 100.000 de dolari pe an.
„Nu mai am contract cu Adidas. Dacă o să fac ceva, o să fac numai cu numele meu, fără o firmă de echipament”, a declarat Ilie Năstase pentru Telekom Sport.

Colaborarea dintre Ilie Năstase și Adidas a început să „scârțâie” încă din 2017, atunci când tenismenul a făcut o serie de comentarii nepotrivite cu privire la copilul Serenei Williams.
„Să vedem ce culoare va avea. Ciocolată cu lapte?”, spunea atunci Ilie Năstase.

Pe parcursul celor 49 de ani de colaborare, Adidas a realizat mai multe produse cu numele sau imaginea lui Ilie Năstase.

