Connect with us

Stiri externe

Încoronarea Regelui Charles al III-lea. Live VIDEO & TEXT

O zi istorică azi, 6 mai 2023. La Westminster Abbey din Londra are loc încoronarea Regelui Charles al III-lea. La eveniment participă aproximativ 2 200 de invitați, șefi de stat și membrii ai familiilor regale de peste tot din lume.

Publicat

pe

Încoronarea Regelui Charles al III-lea. Live VIDEO & TEXT

Încoronarea Regelui Charles al III-lea al Marii Britanii are loc astăzi. Este un eveniment istoric care va reuni aproximativ 2 200 de invitați de seamă.

Data cade cu mai puțin de o lună înainte de împlinirea a 70 de ani de la încoronarea Reginei Elisabeta a II-a. Ea a urcat pe tron la 6 februarie 1952, dar încoronarea a avut loc abia la 2 iunie 1953.

Westminster Abbey a găzduit toate încoronările din familia regală britanică în ultimii 900 de ani, iar cea a lui Charles nu se va abate de la regulă.

Mesajul Președintelui României, Klaus Iohannis:

Mesajul Majestății Sale, Principesa Margareta a României:

Prințul Harry și Prințul Andrew sunt invitați, dar nu au roluri oficiale în cadrul evenimentului

Prințul Andrew, aflat în dizgrație, dar și Prințul Harry, care a renunțat la rolul său activ din Familia Regală, sunt invitați la încoronarea Regelui Charles, însă nu vor avea roluri oficiale în cadrul evenimentului. Informația a fost confirmată de reprezentanții Palatului Buckingham.

Joe Biden, marele absent

Prima doamnă Jill Biden conduce delegația SUA la Londra, dar președintele Joe Biden nu participă la încoronare.

Jill Biden a sosit la Westminster Abbey și a luat un loc lângă prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska.

Soția Președintelui Biden s-a îmbrăcat în albastru, în timp ce nepoata ei, care îi este alături azi, s-a îmbrăcat în galben – culorile naționale ale Ucrainei, scrie CNN.

Procesiunea Regelui

Regele Charles și Regina Camilla au plecat de la Palatul Buckingham spre Westminster Abbey într-o trăsură aurită trasă de șase cai albi. Trăsura a fost special construită pentru regretata Regina Elisabeta a II-a.

În aceste momente. Regele Charles și Regina Camilla au coborât din trăsură și intră în Westminster Abbey. Alături le sunt nepoții Reginei Camilla, precum și Prințul William și Prințesa Catherine alături de cei trei copii: Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis.

Ceremonia de încoronare a început la Westminster Abbey. Slujba este condusă de arhiepiscopul de Canterbury.

Regele Charles al III-lea și-a primit coroana. Este acum, în mod oficial, noul monarh al Regatului Unit. Este pentru prima și singura dată când Regele poartă coroana Sf. Edward.

Și Regina Camilla a fost încoronată, într-un ceremonial mult mai simplu decât în cazul Regelui.

Acum, noul Rege încoronat al Marii Britanii și soția sa, Regina Camilla, au pornit spre Palatul Buckingham, de la balconul căruia vor saluta mulțimea.

Drumul până la Buckingham este parcurs în caleașca de stat.

Regele și Regina au salutat mulțimea de la balconul Palatului Buckingham.