Exclusiv! Mihai Ghita: „Stiu ca suna bine sa spui ca Romania este frumoasa! Romania mea este foarte dezamagita!”

Emisiunea pe care o prezinti la Kanal D, „Asta-i Romania”, a crescut enorm de la momentul lansarii si pana acum. Ce schimbari s-au produs in tine, din toate punctele de vedere, de cand realizezi aceasta emisiune?

Eu, personal, nu m-am schimbat dar increderea in mine s-a dublat. Adica, in momentul in care lucrezi la un proiect de genul acesta, conteaza foarte mult reactia oamenilor. Atunci cand vezi ca oamenii iti apreciaza munca, capitolul incredere creste. Ideea este ca acest lucru sa nu te schimbe, sa nu te modifice pe tine, ca om.

Si astazi, ca si acum 4 ani, am aceleasi motive care ma fac sa realizez, saptamanal, aceasta emisiune. Telul echipei emisiunii este mai inalt, ne dorim mai mult, vrem sa facem mai multe lucruri, ca la inceput.

In timp, iti doresti sa te duci un pic mai mult catre oameni, fata de cum o faceam la inceput. In momentul in care vezi ca oamenii se bazeaza pe tine si asteapta sa schimbi ceva, incepi sa faci asta. Ne dorim sa facem mai mult, ca pana acum si, in incercam sa schimbam unele lucruri.

Cum a pornit ideea proiectului „Asta-i Romania”?

Initial nu a existat conceptul „Asta-i Romania!”. Pe vremea aceea, eu eram reporter la Stiri, de ceva vreme, si ne-am dorit sa facem o retrospectiva a saptamanii, care sa cuprinda stiri politice, economice, pe care sa o difuzam la sfarsitul saptamanii, candva.

Am intrat cu proiectul scris in biroul d-lui Fatih Salis, managerul nostru si, in timp ce vorbeam cu el despre „retrospectiva saptamanii”, ne-a iesit alt proiect … acesta. Titlul a venit spontan, intr-o secunda.

Emisiunea „Asta-i Romania!”, cea pe care o vedeti acum, nu a fost gandita ca fiind una de sine statatoare, ci ea a fost gandita pe pilonul de stiri.

Cum fiecare reporter de la Stiri filmeaza aproximativ 1 ora, in fiecare zi, iar pe post difuzezi, din fiecare material in jur de 3 minute, ne-am intrebat: „ce se intampla cu restul materialelor brute? Oamenii de ce nu au acces la ele?”

Stiind ca sunt tot felul de intamplari care se petrec dincolo de acele 2-3 minute date pe post, ne-am gandit sa exploatam restul materialelor.

Proiectul acesta a capatat o atat de mare amploare, incat „ne-a obligat” sa avem o echipa separata, pentru „Asta-i Romania!”, sa avem o abordare diferita, astfel ca materiale pe care telespectatorii le vad sa le recunoasca ca fiind marca „Asta-i Romania!”.

Cred ca acesta este cel mai mare, dar si cel mai important, lucru pe care l-am realizat impreuna cu echipa, faptul ca oamenii recunosc materiale noastre, ca fiind marca „Asta-i Romania!”.

Tu esti inevitabil omul pe care telespectatorii il asociaza cu brand-ul „Asta-i Romania!”, dar ce ne poti spune despre oamenii din echipa ta, cei care lucreaza cot la cot cu tine la realizarea acestei emisiuni?

Oamenii din echipa mea sunt familia mea. Sunt oameni alaturi de care lucrez de ani de zile, inca de dinaintea acestui proiect. Sunt oameni in care am incredere de peste 10-12 ani. Noi functionam ca o familie. Oricine ne „trece pagul” simte asta. Relatiile dintre noi sunt bazate pe foarte multa incredere.

Niciodata nu poti realiza un proiect de televiziune, tu singur. Singur esti zero, fara sa ai o echipa langa tine, fara oameni de incredere, care te sustin.

„Asta-i Romania!” este o emisiune facuta din multe „voci”, pe care le-am lasat independente, de-a lungul anilor, si fiecare dintre ele reprezinta ceva, este diferita. Noi, echipa, suntem ca un puzzle iar daca o „bucatica” lipseste, acesta este incomplet. Niciunul dintre reporterii „Asta-i Romania!” nu face acelasi lucru.

Eu, dupa ani de zile in care lucrez alaturi de oamenii mei, cred ca sunt de neinlocuit. Daca as schimba un om din structura actuala, el ar trebui sa faca altceva, pentru ca cei pe care ii am, isi fac foarte bine „bucatica” lor.

Imi iubesc foarte mult colegii, echipa. Noi nu suntem doar colegi, ci prieteni foarte buni, pentru ca ne stim problemele, din viata de zi cu zi, ne intelegem unii pe altii, stim sa plangem si ne bucuram impreuna. Suntem o echipa frumoasa si consider ca, in momentul in care aceasta functioneaza bine, se observa si dincolo de micul ecran.

Daca ar fi sa te gandesti la locurile, lucrurile, oamenii pe care i-ai prezentat pana acum in emisiune, ce sau cine anume te-a impresionat cel mai tare?

In fiecare saptamana intalnesti oameni si locuri, care te marcheaza, socheaza, in sens pozitiv sau negativ. Personajele care m-au marcat sunt cele care m-au socat cu ceva, si nu cele care m-au emotionat. Emotia o traiesti in fiecare zi! Romania este o „poveste” trista, gasesti oriunde, in tara, locuri, oameni, care te emotioneza pana la lacrimi. Ma socheaza oamenii simpli, unii dintre ei, si maniera in care acestia vad lucrurile.

Spre exemplu, imaginea care imi va ramane in minte, multi ani de zile, are legatura cu o „doamna”, care traia in Iasi, intr-un cartier marginas, numit generic „Dallas”. Femeia aceasta avea 5 copii. Micutii, care nu aveau nici haine pe ei, isi duceau traiul intr-o mizerie infioratoare. Mie mi se rupea sufletul uitandu-ma la cum traiesc bietii copii, iar aceasta „mama” imi spunea ca totul este foarte frumos acolo.

Mai mult, desi micutii nu aveau hainute, si nici ce sa manance, ea isi vopsea podoaba capilara. Femeia aceea a preferat sa-si cheltuiasca singurii bani pe care ii avea, pe o vopsea de par, ca sa fie cocheta, cand ar fi putut cumpare cateva paini, pentru a le da copiilor sai sa manance. M-a socat ceea ce am intalnit acolo si nu pot uita ceea ce am vazut.

Alta data, ma aflam intr-o piata, pentru a face un material, si am intalnit un „fenomen” care nu credeam ca exista. In spatele pietei respective, acolo unde noi, oamenii normali, nu avem acces, am gasit batrani, care pur si simplu scotocesc in gunoaie dupa o jumatate de rosie buna, un morcov sau dupa un cartof.

In timp ce noi nu ii vedem pe acesti oameni, si ne plimbam printre tarabele pline, cu portofelul in mana <doldora de bani>, acesti oameni cauta resturi de alimente in gunoi, pentru ca asta le asigura traiul in continuare. Alimentele putin stricate, pe care noi le aruncam zilnic, reprezinta pentru oamenii despre care va vorbesc, speranta care ii duce mai departe, in viata, care le ofera mancarea pentru inca o zi.

Zilnic se intampla astfel de lucruri iar noi nu ii vedem, sau nu vrem sa stim de ei. Sunt oameni care isi impart o pastiluta in patru, ca sa le aline cate un pic durerea.

O alta data, am intalnit o batranica, in varsta de 80 de ani, care imi spunea ca merge km intregi, pana la o asociatie de batrani, pentru a primi doua paini. Am intrebat-o cum reuseste sa strabata atata drum, iar batranica mi-a spus: „Aceste doua paini sunt averea mea, si am sa mananc din ele toata saptamana!”

Batranii, de regula, m-au impresionat cel mai tare, de-aia si evit sa mai fac, in ultima vreme, materiale cu si despre batrani. Ei ma emotioneaza foarte tare. Cu toti avem bunici si incercam, cat de cat, sa ii protejam. Realizezi apoi ca nu schimbi mai nimic, pentru ca marea majoritate a acestora au o situatie foarte trista. Ei sunt ca niste copilasi, care au nevoie de asistenta, sprijin, ajutor din partea noastra, pentru a putea sa traiasca.

Din pacate situatia batranilor si a copiilor, in tara noastra, nu este prea frumoasa. Daca ar fi sa pot schimba ceva, in Romania, ar fi situatia batranilor si a copiilor. Poate suna patetic, dar nu este deloc asa.

Acestea sunt lucruri, intamplari care exista, pe care nu poti sa le uiti, n-ai cum sa o faci si suntem obligati sa nu le uitam.

Care a fost cea mai mare provocare pe care ai trait-o de cand exista „Asta-i Romania”?

In fiecare saptamana traiesc o provocare, pentru ca trebuie sa te ridici la aceleasi standarde asa cum obisnuiesti oamenii. Este o provocare in sine sa lucrezi cu oamenii de acasa. Provocarea imensa este aceea de a le ghici asteptarile, de a nu dezamagi.

Eu nu vreau sa fac cele mai incitante anchete, nu vreau sa rastorn sau sa schimb Guverne, ci imi doresc sa pot vorbi liber despre tara noastra, si sa punctez acolo unde remarc ca nu merg lucrurile.

Imi doresc sa pot sa vorbesc mereu in numele celor de acasa, telespectatorilor nostri. Cata vreme reusesc asta, ma simt un om implinit.

Cum se vede Romania prin ochii tai? Cum ai descrie Romania ta?

Stiu ca suna bine sa spui ca Romania este frumoasa. Dar n-am sa fac asta. Romania nu este frumoasa, si cand spun acest lucru ma refer la faptul ca eu o privesc ca pe un intreg. Ma bucur de tara mea asa cum este, si imi place sa merg pe cararui de tara …

Romania mea este foarte dezamagita. Este dezamagita de clasa politica, in general. Se spune ca daca vrei sa distrugi un om, ii iei speranta. Romanilor, in general, li s-a furat speranta. Sa nu mai ai speranta ca in tara ta, se poate schimba ceva in bine …

Romanii nu au avut parte, dupa parerea mea, de o indrumare, pe care sa le-o ofere cineva. Romanul este foarte docil, ambitios si crede, pana la naivitate, in ceva, numai sa ii arati calea.

Daca facem un sondaj printre romani, din 10 oameni intervievati, 7 dintre ei ne vor spune ca fericirea o gasesc in alta tara. Acest lucru l-am patit si eu, la un moment dat, cand mi-am imaginat ca plecand in alta parte, voi fi implinit, fericit. Ajuns acolo am incercat sa fac ceva. Mi-am dat seama ca tot acasa, in tara mea, este mai bine si ca tot aici imi pot gasi implinirea.

Ramai socat cand un cetatean de-al nostru, care arunca cu lejeritate gunoaie din masina, in momentul in care trece granita, si ajunge, spre exemplu, in Austria, acesta nu mai face lucrul acesta. Pentru ca acolo sunt reguli …

Cred ca romanii au nevoie de reguli, pe care sa le respecte si de oameni, dintre cei care ne guverneaza, pe care sa ii asculte, sa ii stimeze. Romanii nu sunt nici mai rai, nici mai buni, ca alte natii. Numai ca ai nostri sunt scosi mai mult in evidenta, decat ar trebui, fata de „ceilalti”. Atata tot.

Cum arata o saptamana de lucru in redactia „Asta-i Romania”… de la alegerea subiectelor si pana la aparitia emisiunii pe post?

Saptamana este una agitata. Sunt saptamani in care schimbam, poate, structura emisiunii, exact in ziua in care trebuie sa o inregistram.

Sunt perioade in care stim foarte clar ce vrem, si saptamani in care nu stim exact ce subiecte sa abordam. Stim ce vrem sa facem si unde vrem sa ajungem dar, mai modificam, uneori, chestiuni de detaliu. Incercam sa oferim mereu lucruri noi, diversificate.

Intotdeauna o stire iti poate parea intr-un fel, in momentul in care o editezi, dar apare altfel in varianta video. Daca as avea la dispozitie trei saptamani pentru emisiune, inainte ca aceasta sa apara pe postul TV, as modifica-o incontinuu.

In timp, echipa emisiunii s-a „asezat” si atunci cand ii acorzi acesteia un strop de incredere, totul decurge armonios. Eu nu mai am atat de multe responsabilitati cum aveam la inceput, deoarece stiu ca oamenii mei isi fac treaba foarte bine.

Lumea te cunoaste prin prisma micului ecran, a emisiunii pe care o prezinti. Cum esti tu in spatele camerelor de luat vederi, in viata de zi cu zi?

Sunt un om simplu. Eu nu am un statut de vedeta, nu il caut si nu mi-l doresc, pe viitor. Tentatii si propuneri de genul acesta exista intotdeauna, insa, eu imi doresc ca oamenii de acasa sa nu ma vada ca pe „prezentatorul” de la „Asta-i Romania!”, pentru ca nu sunt asa. Eu imi doresc ca telespectatorii sa ma vada ca pe un jurnalist care le vorbeste despre lucrurile, bune sau rele, care se intampla in tara asta.

Ca orice om si eu merg sa imi platesc facturile, locuiesc intr-un cartier „muncitoresc” din Bucuresti, incerc sa obtin un credit la Banca… Ma comport firesc, ca orice roman. Viata mea este ca a oamenilor carora le vorbesc, prin intermediul emisiunii. Fac lucruri la fel de normale ca acestia.

Imi place sa traiesc printre oameni obisnuiti si daca mi-as construi un „glob de cristal” si as trai in el, nu as mai putea realiza aceasta emisiune. Eu nu pot sa le vorbesc oamenilor despre ceva ce eu nu traiesc. Eu le vorbesc oamenilor despre ceea ce traiesc, ce vad pe strada, ce intampin in viata de zi cu zi.

Ce-ti place sa faci in timpul tau liber?

Nu prea exista notiunea de timp liber. Munca imi ocupa o foarte mare parte din viata si, atunci cand nu sunt la redactie, ci acasa, sunt la fel de preocupat de subiecte noi.

Cand exista timp liber, incerc sa „fug” din Bucuresti, sa ma plimb cat de mult pot, si sa vizitez cat mai multe locuri. Inca mai reusesc sa citesc, imi place sa ma uit la programele sportive de la TV.

Mi-ar placea sa merg la bunica, la tara, si sa culeg cirese dar, din pacate, nu pot, pentru ca nu am timp…

Care sunt reactiile oamenilor atunci cand te intalnesc pe strada? Ce-ti spun?

Reactiile venite din partea oamenilor sunt absolut normale si imi place lucrul asta. Le inteleg curiozitatea, atunci cand ea exista, si niciodata nu am fost deranjat, in niciun fel, cand mi se pun fel de fel de intrebari …

Oamenii nu iti intra in intimitate, daca tu nu vrei. Ei nu sparg limita decentei, sunt foarte civilizati, in general. Daca oamenii sunt curiosi si tu le satisfaci curiozitatea, daca ei iti zambesc si tu le raspunzi tot cu un zambet, se leaga o prietenie.

Acesta este marele avantaj al meseriei mele, ca pot sa am prieteni in fiecare zi. Unii oamenii vorbesc cu mine ca si cand ne-am cunoaste de o viata si ne zambim la fel. Primesc din partea oamenilor energii pozitive, in fiecare zi.

Dand timpul inapoi, care a fost cel mai dificil moment din cariera ta? Dar cel mai placut?

Au fost momente dificile in cariera mea. Cand lucram in domeniul politic am avut astfel de momente. In perioada aceea, „jocul” era prea mare fata de cum il simteam eu.

Exista un joc politic in care eram angrenat, fara sa imi dau seama, si tot fara sa constientizez, puteam sa manipulez foarte usor oamenii, pentru ca eu eram „manevrat”. Simteam, in momentele acelea, ca nu ma regasesc in ceea ce fac.

Atunci am schimbat „macazul” si am luat o decizie. Am „dat” televiziunea „mare”, la care lucram in acea perioada, pe o televiziune care era la inceput de drum, pe la vremea aceea, Kanal D. S-a dovedit a fi „pariul” castigator.

Ma pot lauda cu faptul ca eu si statia TV Kanal D am crescut in acelasi timp, si ca sunt unul dintre produsele Kanal D.

Kanal D m-a lasat sa gandesc asa cum am vrut eu si, intr-o relatie de acest gen, in care esti lasat sa faci ceea ce simti, nu exista loc, intre noi, decat de un foarte mare respect.