Connect with us

Stiri externe

Jane Fonda are cancer. Ce anunț a făcut la adresa sistemului medical din America!

În vârstă de 84 de ani, Jane Fonda a șocat pe toată lumea zilele trecute când, printr-o postare pe rețelele de socializare, a anunțat că suferă de cancer. Iată ce acuzații face la adresa sistemului medical din America.

Publicat

pe

Jane Fonda are cancer. Ce anunț a făcut la adresa sistemului medical din America!

Jane Fonda are cancer. Anunțul a fost făcut chiar de legendara actriță pe conturile oficiale de pe rețelele de socializare. La 84 de ani, aceasta a dezvăluit că a fost diagnosticată cu limfom non-Hodgkin. Este vorba despre o formă de cancer al sistemului limfatic.

Se pare că a început deja ședințele de chimioterapie și este încrezătoare că se va vindeca. Spune că șansele sunt mari în acest sens. „Așadar, dragii mei prieteni, am ceva personal ce vreau să împărtășesc cu voi. Am fost diagnosticată cu limfom non-Hodgkin și am început tratamente de chimioterapie. 80% dintre oameni supraviețuiesc, așa că mă simt norocoasă”, a scris ea pe Instagram.

În aceeași postare, Jane Fonda a făcut acuzații dure la adresa sistemului medical din America. Mai exact, a condamnat faptul că nu toți oamenii au acces la serviciile medicale de care au nevoie.

„Sunt norocoasă pentru că am asigurare de sănătate și acces la cei mai buni medici și cele mai bune tratamente. Îmi dau seama, și este dureros, că sunt privilegiată în acest sens. Aproape fiecare familie din America a trebuit să se confrunte cu cancerul la un moment dat. Din păcate, mult prea mulți oameni nu au acces la îngrijirea medicală pe care eu o primesc și acest lucru nu este corect”, a adăugat ea.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Jane Fonda (@janefonda)

Actrița a mai tras un semnal de alarmă și în ceea ce privește cauzele apariției cancerului.

„Trebuie să vorbim mult mai mult nu doar despre remedii, ci și despre cauze, astfel încât să le putem elimina. De exemplu, oamenii trebuie să știe că combustibilii fosili provoacă cancer. La fel și pesticidele, dintre care multe sunt pe bază de combustibili fosili”, a mai spus ea.

Jane Fonda, impecabilă la 83 de ani. Apariție mai WOW decât cea de anul trecut?