Connect with us

Stiri externe

Johnny Depp, de nerecunoscut în rolul lui Scrooge. Iată imaginile!

Johnny Depp revine pe marile ecrane într-un nou rol spectaculos. Actorul îl interpretează pe Ebenezer Scrooge într-o adaptare întunecată a celebrului roman „A Christmas Carol”, iar trailerul oficial a fost deja lansat.

Publicat

pe

Johnny Depp, de nerecunoscut în rolul lui Scrooge. Iată imaginile!

Paramount Pictures a lansat primul trailer al filmului „Ebenezer”, noua adaptare inspirată din romanul „A Christmas Carol” de Charles Dickens. Johnny Depp apare complet transformat în celebrul personaj Ebenezer Scrooge. Schimbarea de look este una spectaculoasă.

Trailerul debutează cu mesajul „The Master of Misfits”, înainte ca actorul să apară și să rostească replica: „It’s good to be back”.

O versiune mai întunecată a poveștii clasice

Filmul, regizat de Ti West, propune o abordare diferită a poveștii publicate de Charles Dickens în 1843. Producția urmărește parcursul lui Ebenezer Scrooge, bătrânul morocănos care ajunge să-și reevalueze viața după întâlnirile cu spiritele Crăciunului.

Trailerul prezintă mai multe momente importante. Inclusiv confruntările cu Bob Cratchit, interpretat de Rupert Grint, și cu Marley, personaj jucat de Ian McKellen. Andrea Riseborough interpretează Fantoma Crăciunului Trecut, iar din distribuție mai fac parte Daisy Ridley și Sam Claflin.

Apariție surpriză la Comic-Con

Campania de promovare a filmului a început în forță. Johnny Depp și-a surprins fanii pe 23 iulie, la San Diego Comic-Con, unde a apărut în costumul lui Scrooge și a intrat în pielea personajului în fața publicului.

Tot recent a fost lansat și primul afiș oficial al filmului, în care chipul actorului este parțial ascuns sub pălăria neagră specifică personajului.

Revenirea lui Johnny Depp

„Ebenezer” marchează revenirea lui Johnny Depp într-o producție hollywoodiană de amploare. Asta după o perioadă în care actorul a fost mai puțin prezent pe marile ecrane. În 2024, acesta a regizat drama biografică „Modi: Three Days on the Wing of Madness”. Acum, revine în fața camerei într-unul dintre cele mai cunoscute personaje din literatura universală.

Actorul mai are programată și premiera filmului „Day Drinker”, în care joacă alături de Penélope Cruz, producție ce va ajunge în cinematografe în 2027.

Când va avea loc premiera

Filmul „Ebenezer” va fi lansat în cinematografe pe 13 noiembrie.

Ce a făcut Johnny Depp cu milionul primit despăgubire de la Amber Heard

Adaugă comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *