Stiri externe
Kate Middleton, Prințul William și Regele Charles, huiduiți la Londra
Un moment tensionat a avut loc la Londra, unde membri importanți ai familiei regale britanice, printre care Kate Middleton, Prințul William și Regele Charles, au fost întâmpinați de protestatari în timpul unui eveniment oficial. Incidentul s-a petrecut în fața Westminster Abbey, cu ocazia serviciului religios organizat de Commonwealth Day, iar demonstrația a avut loc pe fondul controverselor provocate de arestarea fostului Prinț Andrew.

Kate Middleton, Prințul William și Regele Charles, huiduiți la Londra
Luni, 9 martie, familia regală britanică a participat la ceremonia dedicată Commonwealth Day. Aceasta a fost organizată la Westminster Abbey din Londra.
Evenimentul reprezintă una dintre cele mai importante apariții publice ale monarhiei în fiecare an. Asta deoarece reunește numeroși membri ai familiei regale.

La sosirea la ceremonie, Kate Middleton, Prințul William și Regele Charles au fost întâmpinați de un grup de protestatari. Aceștia au început să strige și să afișeze mesaje critice la adresa monarhiei.
Manifestanții făceau parte din organizația Republic. Este vorba despre un grup cunoscut pentru pozițiile sale anti-monarhie. Protestatarii au ridicat pancarte galbene pe care erau scrise mesaje precum „What did you know?”. O întrebare care făcea trimitere la scandalul în care este implicat fostul Prinț Andrew. Totodată, la presupusele sale legături cu Jeffrey Epstein.
Alte pancarte afișate de protestatari conțineau mesaje critice la adresa familiei regale și a instituției monarhiei.

Prima mare reuniune a familiei regale după arestarea lui Andrew
Ceremonia de la Westminster Abbey a fost și cea mai importantă apariție publică a familiei regale după arestarea lui Andrew Mountbatten-Windsor, cunoscut anterior drept Prințul Andrew, în luna februarie.
Fratele Regelui Charles, în vârstă de 66 de ani, a fost arestat pe 19 februarie, fiind suspectat de abatere în exercitarea unei funcții publice. Ancheta are legătură cu documente și informații apărute în contextul investigațiilor privind rețeaua lui Jeffrey Epstein.

Arestarea sa a provocat un val de reacții în Marea Britanie și în presa internațională, fiind un moment fără precedent pentru familia regală.
De altfel, este pentru prima dată din 1649 când un membru al familiei regale britanice este arestat, după execuția regelui Charles I pentru înaltă trădare.

Cum a avut loc arestarea lui Andrew Mountbatten-Windsor
Potrivit informațiilor apărute în presa britanică, Andrew Mountbatten-Windsor se afla la Wood Farm, pe domeniul Sandringham, atunci când poliția a ajuns la locuința sa.
În dimineața zilei de 19 februarie, în jurul orei 08:00, ofițerii au bătut la ușă și l-au arestat sub suspiciunea de abatere în exercitarea unei funcții publice. Ulterior, acesta a fost transportat într-o mașină nemarcată la secția de poliție Aylsham din Norfolk.

Acolo a fost informat cu privire la drepturile sale și a fost reținut timp de aproximativ 11 ore. După care a fost eliberat, însă rămâne în continuare sub investigație.
Imaginile surprinse de presă îl arătau pe Andrew stând pe bancheta din spate a unui SUV, cu o expresie vizibil abătută, în timp ce părăsea secția de poliție.

Un apropiat al Palatului a descris momentul drept „o umilință totală” pentru familia regală.
Reacția Regelui Charles
După apariția informațiilor despre arestare, Regele Charles a transmis un scurt mesaj oficial în care a precizat că situația este una extrem de îngrijorătoare.
„Am aflat cu profundă îngrijorare veștile despre Andrew Mountbatten-Windsor și suspiciunea de abatere în exercitarea unei funcții publice. Legea trebuie să își urmeze cursul”, a transmis suveranul britanic.

Potrivit unor foști consilieri ai familiei regale, formularea mesajului a fost atent aleasă pentru a marca o distanțare clară față de situația fratelui său.
Un scandal care zguduie Casa de Windsor
Controversa legată de Andrew Mountbatten-Windsor vine după o serie de măsuri luate împotriva sa în ultimii ani. În octombrie 2025, acesta a fost obligat să renunțe la titlul de prinț și să părăsească locuința Royal Lodge. Totul pe fondul scandalurilor legate de relația sa cu Jeffrey Epstein.
În prezent, investigația continuă, iar procurorii analizează documente și informații care ar putea arăta că Andrew ar fi transmis lui Epstein anumite date obținute în perioada în care a fost trimis comercial al Regatului Unit.
Dacă ancheta va duce la formularea unor acuzații oficiale, infracțiunea de abatere în exercitarea unei funcții publice poate fi pedepsită, conform legislației britanice, chiar și cu închisoare pe viață.

