Stiri externe
Kate Middleton și Prințul William, prima reacție în scandalul Epstein
Prințul William și Kate Middleton au transmis prima reacție oficială în legătură cu scandalul Epstein, care continuă să afecteze imaginea Familiei Regale Britanice. Declarația lor vine într-un moment delicat, înaintea unei vizite diplomatice importante a Prințului de Wales în Arabia Saudită.

Kate Middleton și Prințul William, prima reacție în scandalul Epstein
Prințul și Prințesa de Wales au transmis un mesaj legat de scandalul Epstein. Au făcut acest lucru prin intermediul unui purtător de cuvânt al Palatului Kensington. Cei doi au declarat că sunt „profund îngrijorați” de informațiile care continuă să apară în dosarele legate de acest caz.
William și Kate nu au comentat direct acuzațiile care îl vizează pe Prințul Andrew, unchiul moștenitorului tronului. Cu toate acestea, ei au subliniat că gândurile lor se îndreaptă către victimele implicate în scandal. Declarația a fost transmisă jurnaliștilor aflați la Riad și a fost considerată prima reacție oficială a cuplului regal în această situație tensionată.

Prințul William, vizită în Arabia Saudită
Mesajul a fost făcut public într-un moment strategic. Prințul William se pregătește să înceapă o vizită oficială de trei zile în Arabia Saudită. Această deplasare este considerată una dintre cele mai dificile misiuni diplomatice ale sale de până acum.

Surse apropiate Palatului Kensington susțin că anunțul a fost făcut pentru a limita impactul scandalului asupra vizitei. Viitorul rege al Marii Britanii încearcă să pună accent pe rolul său diplomatic.Totodată, pe consolidarea relațiilor dintre Regatul Unit și Arabia Saudită.
Susțin deciziile Regelui Charles

Se pare că Prințul William și Kate Middleton au susținut deciziile luate anterior de Regele Charles în legătură cu Prințul Andrew. În luna octombrie, Andrew a fost retras oficial din funcțiile regale și a fost nevoit să părăsească reședința Royal Lodge.
Cuplul de Wales ar fi fost de acord cu poziția Palatului Buckingham și ar fi sprijinit măsurile luate pentru protejarea imaginii monarhiei. Familia Regală încearcă să se distanțeze de controversele care au afectat reputația instituției în ultimii ani.

Agenda vizitei din Arabia Saudită
În timpul vizitei, Prințul William urmează să participe la mai multe întâlniri oficiale. El va discuta cu tineri lideri saudiți și va analiza planurile de dezvoltare ale țării. De asemenea, moștenitorul tronului va aborda teme legate de protecția mediului și conservarea faunei sălbatice.

Prințul de Wales este așteptat să ajungă la Riad seara și să aibă o audiență oficială cu Prințul moștenitor Mohammed bin Salman. Vizita este considerată importantă pentru cooperarea diplomatică și economică dintre cele două state.
Noi acuzații la adresa Prințului Andrew
În paralel, scandalul Epstein continuă să genereze controverse. Prințul Andrew se confruntă cu noi acuzații care apar în documente recente. Printre acestea se află afirmații potrivit cărora o a doua femeie ar fi fost trimisă în Marea Britanie pentru a avea o întâlnire cu el.

De asemenea, există acuzații potrivit cărora Andrew și Jeffrey Epstein ar fi încercat să implice o dansatoare într-o relație sexuală în locuința lui Epstein din Florida.
Documente publicate recent de Departamentul de Justiție al Statelor Unite sugerează că Prințul Andrew ar fi transmis informații sensibile lui Jeffrey Epstein. Acestea ar fi vizat vizite oficiale în Asia, inclusiv deplasări în Hong Kong, Vietnam și Singapore, realizate în perioada în care Andrew era trimis comercial al Regatului Unit.

Un e-mail din 2010 arată că fostul duce ar fi redirecționat rapid un mesaj confidențial către Epstein. De asemenea, în aceeași perioadă, Andrew ar fi transmis detalii despre posibile investiții în reconstrucția provinciei Helmand din Afganistan.
