Stiri externe
Leonardo DiCaprio a împlinit 49 de ani. Ce vedete a invitat la petrecere!
Pe data de 11 noiembrie, celebrul actor Leonardo DiCaprio a împlinit vârsta de 49 de ani. El a marcat această aniversare printr-o petrecere de pomină la care au participat numeroase vedete. Iată despre cine este vorba!
Leonardo DiCaprio a împlinit 49 de ani. Ce vedete a invitat la petrecere!
Leonardo DiCaprio a împlinit 49 de ani pe data de 11 noiembrie. Aniversarea a fost marcată printr-o petrecere de zile mari organizată de celebrul actor la casa lui din Beverly Hills.
A fost cel mai important eveniment al sfârșitului de săptamână la Hollywood. Demonstrează acest lucru numărul impresionant de vedete care i-au fost alături actorului la ceas aniversar.
Printre invitații de seamă s-au numărat Salma Hayek, Snoop Dogg, Zoë Kravitz și Channing Tatum, Beyoncé și Jay-Z, Rita Ora și Taika Waititi, Kim Kardashian, Zoe Saldana, Tobey Maguire și Kate Beckinsale.
DiCaprio a fost una dintre puținele vedete care nu au fost fotografiate de paparazzi sâmbătă seara. Celebrul actor a stat exclusiv în interiorul casei alături de noua sa iubită, modelul Vittoria Ceretti (25 de ani). Cei doi formează un cuplu din luna august și, la petrecere, „s-au sărutat toată noaptea”, scrie revista People.