Stiri externe
Mădălina Ghenea și Philipp Plein, din nou împreună. Cu ce ocazie?
În urmă cu mai mulți ani, Mădălina Ghenea a avut o relație scurtă, dar foarte intensă cu celebrul designer Philipp Plein. Cei doi s-au iubit pătimaș și chiar se pregăteau să ajungă în fața altarului. S-au despărțit însă, iar de atunci nu au mai fost văzuți împreună. Asta până de curând, când Mădălina a ajuns din nou în brațele designerului. Iată cu ce ocazie!

Mădălina Ghenea și Philipp Plein, din nou împreună. Cu ce ocazie?
Acum mai bine de șapte ani, relația Mădălinei Ghenea cu Philipp Plein a ținut prima pagină a ziarelor din întreaga lume. Iubirea lor a fost intensă, dovadă multiplele declarații de amor pe care și le făceau reciproc pe rețelele de socializare.
Ba chiar frumoasa româncă primise și inelul de logodnă, astfel că toată lumea aștepta nunta. Despărțirea lor a fost însă bruscă și a luat pe toată lumea prin surprindere.

De atunci, Mădălina și Plein nu au mai fost deloc văzuți împreună. Asta până de curând. Actrița din România și fostul ei logodnic s-au reîntâlnit recent la Săptămâna Modei de la Milano. Ba chiar cei doi s-au fotografiat împreună, îmbrățișați, iar designerul a postat imaginile pe rețelele de socializare.

Tuturor li s-a părut ciudată apropierea, mai ales că Plei a fost însoțit la Milano de soția sa, Lucia Bartoli, aceasta urmând ca în curând să aducă pe lume al treilea copil pe care îl are cu designerul.

Se pare că Ghenea și Plein au pozat împreună pentru o nouă campanie, cel mai probabil pentru brand-ul celebrului designer.
Vezi această postare pe Instagram
