Connect with us

Stiri externe

Mama lui Kevin din Singur Acasă a murit de dextocardie. Ce este această boală

Actrița Catherine O’Hara, cunoscută publicului larg pentru rolul mamei lui Kevin din filmul „Singur Acasă”, a murit la vârsta de 71 de ani. Artista suferea de o anomalie congenitală extrem de rară, numită dextrocardie cu situs inversus, o afecțiune în care organele interne sunt poziționate invers față de normal.

Publicat

pe

Mama lui Kevin din Singur Acasă a murit de dextocardie. Ce este această boală

Catherine O’Hara s-a stins din viață vineri, 30 ianuarie, după o scurtă suferință. Informația a fost confirmată de managerul ei pentru publicația Variety. Cauza exactă a decesului nu a fost făcută publică până în prezent.

Actrița a fost una dintre cele mai apreciate figuri ale comediei internaționale. Publicul o cunoaște din filme și seriale precum „Home Alone”, „Schitt’s Creek” și „Best in Show”. Rolul mamei din „Singur Acasă” a transformat-o într-un personaj emblematic al cinematografiei.

Anomalia rară de care suferea Catherine O’Hara

Catherine O’Hara trăia cu o afecțiune congenitală extrem de rară. Diagnosticul său era dextrocardie cu situs inversus. Această particularitate apare la mai puțin de o persoană din 10.000.

În cazul acestei anomalii, organele interne sunt dispuse ca într-o imagine în oglindă. Inima este poziționată în partea dreaptă a pieptului, nu în stânga. Stomacul se află tot în partea dreaptă, iar ficatul este situat în stânga.

Potrivit definițiilor medicale, dextrocardia este, de regulă, o condiție prezentă încă de la naștere. Ea poate apărea singură sau asociată cu inversarea completă a organelor interne, situație cunoscută sub numele de situs inversus.

Ce este dextrocardia și cum afectează organismul

Dextrocardia nu provoacă întotdeauna simptome vizibile. Multe persoane trăiesc toată viața fără să știe că au această particularitate. Afecțiunea este descoperită adesea întâmplător, în urma unor investigații medicale de rutină.

În unele cazuri, dextrocardia poate fi asociată cu malformații cardiace sau cu alte probleme de sănătate. Atunci, monitorizarea medicală devine necesară.

În lipsa unor complicații, persoanele diagnosticate pot avea o viață normală.
În cazul actriței Catherine O’Hara, nu este clar dacă această anomalie a avut vreo legătură directă cu moartea sa.

Cum a descoperit actrița această boală

Catherine O’Hara a vorbit public despre această afecțiune în anul 2021. A făcut-o cu umorul care a consacrat-o. Ea a povestit că a aflat întâmplător despre anomalie în timpul unor teste medicale pentru depistarea tuberculozei.

O asistentă a observat valori neobișnuite la electrocardiogramă. Investigațiile ulterioare au dus la descoperirea dextrocardiei. Actrița își amintea că personalul medical i-a spus că este primul caz de acest tip întâlnit de ei.

Artista glumea spunând că nici nu voia să știe numele exact al afecțiunii. Ea afirma că nu se simțea afectată și că nu fusese conștientă de această particularitate înainte de diagnostic.

Mesajul emoționant al lui Macaulay Culkin

Moartea Catherinei O’Hara a stârnit reacții emoționante în rândul colegilor și al fanilor. Macaulay Culkin, actorul care l-a interpretat pe Kevin în „Singur Acasă”, a publicat un mesaj tulburător.

„Mamă, credeam că mai avem timp. Voiam să stau lângă tine și să mai vorbim. Te iubesc. Ne vom revedea”, a scris actorul pe Instagram.

Mesajul a fost însoțit de o fotografie din filmul „Singur Acasă” și de o imagine recentă, realizată la ceremonia de pe Hollywood Walk of Fame din 2023, unde Macaulay Culkin a primit o stea, iar Catherine O’Hara i-a fost alături.

Cum a ajuns Donald Trump să joace în Singur Acasă

Adaugă comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *