Connect with us

Stiri Interne

Mihaela Rădulescu are interzis la ultimul cadou pe care i l-a făcut Felix înainte să moară

Mihaela Rădulescu a făcut noi declarații despre relația tensionată pe care o are cu familia regretatului Felix Baumgartner. Vedeta susține că părinții sportivului austriac refuză să îi ofere ultimul cadou primit de la acesta înainte de să moară, o motocicletă personalizată.

Publicat

pe

Mihaela Rădulescu are interzis la ultimul cadou pe care i l-a făcut Felix înainte să moară

Conflictul dintre Mihaela Rădulescu și familia lui Felix Baumgartner pare să devină tot mai tensionat. În urmă cu câteva săptămâni, vedeta a afirmat că părinții fostului sportiv i-au blocat accesul la mai multe bunuri și au lansat acuzații la adresa ei. Acum, aceasta vine cu noi dezvăluiri legate de relația dificilă pe care o are cu familia partenerului decedat.

Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, Mihaela Rădulescu a povestit că există un obiect cu o valoare sentimentală uriașă pentru ea, pe care nu a reușit să îl recupereze nici până în prezent. Este vorba despre ultimul cadou primit de la Felix Baumgartner înainte de moartea acestuia.

Cadoul pe care Mihaela nu îl poate recupera

Potrivit declarațiilor făcute de Mihaela Rădulescu, obiectul aflat în centrul disputei este o motocicletă personalizată. Vedeta susține că Felix Baumgartner a cumpărat motocicleta special pentru ea. Ba mai mult, a făcut mai multe modificări pentru ca aceasta să fie exact pe gustul ei.

În prezent, motocicleta s-ar afla în posesia părinților sportivului austriac. Mihaela afirmă că aceștia refuză să îi ofere atât vehiculul, cât și actele necesare.

„Am o poveste pentru voi. Este despre singurul lucru pe care l-am cerut și nu mi l-au dat niciodată. Pur și simplu, i-au lăsat pe avocați să mă umilească și au exagerat. Și despre ultimul cadou de ziua mea de la Felix, pe care încă nu mi l-au dat. Cadoul meu de ziua mea, pe care am sărbătorit-o cu cenușa lui…”, a scris vedeta pe Instagram.

Dovezi și martori în disputa privind motocicleta

Mihaela Rădulescu spune că a încercat să demonstreze că motocicleta îi aparține și că reprezintă un cadou primit de la Felix Baumgartner. Vedeta spune că a prezentat mesaje și videoclipuri în care sportivul vorbea despre motocicletă și despre planurile pe care le aveau împreună.

Potrivit declarațiilor sale, aceste dovezi nu au fost suficiente pentru familia lui Felix. Motiv pentru care a apelat inclusiv la martori care ar fi fost prezenți în momentul achiziției.

„Toate mesajele și videoclipurile pe care le aveam de la Felix nu au fost suficiente ca să-i convingă pe părinții lui că este a mea. Din fericire, am găsit doi martori care erau acolo când Felix a cumpărat-o. Totuși, nici până azi nu vor să-mi dea actele pentru ea”, a transmis vedeta.

Mihaela a explicat că pasiunea pentru motociclete a fost una comună în relația lor.

Factura primită de la părinții lui Felix Baumgartner

În același mesaj, Mihaela Rădulescu a făcut și o altă dezvăluire. Vedeta spune că părinții lui Felix Baumgartner i-au trimis o factură în valoare de 1.800 de franci elvețieni, reprezentând costul modificărilor realizate la motocicletă înainte de moartea sportivului. Potrivit acesteia, Felix nu ar mai fi apucat să achite suma respectivă.

„Acest mic Monkey a fost ultimul meu cadou de la Felix. Cum să nu lupt pentru el? Acum să vedeți partea «amuzantă». Felix a făcut niște modificări la el pentru mine. Acum părinții lui, proaspăt multimilionari, mi-au trimis factura de 1800 de franci elvețieni”, a mai spus Mihaela.

Vedeta a spus și că mai multe motociclete care le-au aparținut au fost deja vândute de familia sportivului, inclusiv modele Triumph și KTM.

Mihaela Rădulescu, împiedicată de familia lui Felix să îi îndeplinească ultima dorință