Connect with us

Stiri externe

Novak Djokovic, obligat să se vaccineze ca să participe la turnee. Cariera lui, în pericol?

După ce viza i-a fost suspendată și a fost expulzat din Australia în urmă cu câteva zile, Novak Djokovic pare că va fi obligat să se vaccineze ca să participe la cele mai importante turnee de tenis. Cariera lui, în pericol?

Publicat

pe

Novak Djokovic, obligat să se vaccineze ca să participe la turnee. Cariera lui, în pericol?

Duminică, Novak Djokovic a pierdut apelul împotriva noii decizii a premierului australian de a-i suspenda viza. În consecință, a fost expulzat din Australia și nu mai are voie să intre pe teritoriul țării timp de 3 ani. Mai nou, se pare că tenismenul nu va putea participa nici la Roland Garros fără certificat verde.

În Franța va fi promulgată legea referitoare la obligativitatea certificatului de vaccinare.

„De îndată ce legea va fi promulgată, certificatul va deveni obligatoriu la intrarea în clădirile publice supuse deja permisului sanitar (stadion, teatru sau sală) pentru toţi spectatorii, practicanţii, profesioniştii francezi sau străini”, a scris Roxana Mărăcineanu (ministrul Sportului din Franța) pe Twitter. Tot ea a spus că nu vor fi făcute excepții pentru sportivii nevaccinați.

Novak Djokovic, interzis la cele mai importante turnee dacă nu se vaccinează

Fiindcă refuză vaccinarea anti-COVID-19, Novak Djokovic riscă astfel să piardă al doilea turneu Grand Slam, după Australian Open. Roland Garros se va desfășura în perioada 22 mai – 5 iunie 2022.

Experții sunt de părere că toate astea i-ar pune în pericol cariera tenismenului. Până în prezent Novak Djokovic a cățtigat de 9 ori la Australian Open. Pierde acum șansa de a deveni cel mai mare jucător de tenis din istorie, dar și locul 1 în clasamentul ATP.

Familia lui Novak Djokovic. Cum arată părinții și frații tenismenului!

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Novak Djokovic (@djokernole)

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Davis Cup (@daviscup)

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Novak Djokovic (@djokernole)

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Novak Djokovic (@djokernole)