Connect with us

News

Ovi incearca din nou la Eurovision! Va reprezenta Norvegia? VIDEO

Ovi incearca sa obtina un loc si mai bun la Eurovision, decat cel din 2010, cand a reprezentat Romania alaturi de Paula Seling. De data aceasta s-a inscris la preselectii pentru a reprezenta Norvegia cu o piesa noua.

Publicat

pe

Ovi recidiveaza la Eurovision, de data aceasta incearcand sa reprezinte Norvegia in calitate de compozitor.

Piesa se numeste „High On Love” si e scrisa de Ovi in colaborare cu Thomas Gison (Suedia) .

Interesant este faptul ca cei doi au ocupat locuri fruntase la editia din 2010. Ovi a participat atunci cu”Playing with fire”, iar Thomas a compus piesa Danemarcei,  „In A Moment Like This”, care a obtinut locul 4.

„In Norvegia, ca si in Suedia, fenomenul Eurovision este mult mai amplu. Mai exact, pana la 1 septembrie un juriu de specialitate al televiziunii norvegiene alege un numar maxim de 27 de piese.

Acestea sunt impartite in 3 semifinale, in trei orase diferite. Din fiecare semifinala pleaca 3 piese in finala.

Rostul semifinalelor este ca publicul sa fie cat mai familiarizat cu aceste 27 de piese si pentru a avea timp sa se aleaga intr-adevar cea mai buna piesa in finala.

De altfel, fiecare semifinala beneficiaza de cate un show complet televizat, cu foarte mult suport si angajament din partea publicului local si national.

Fireste, exista cu totul alt buget in Norvegia pentru aceste show-uri. Lupta cea mare (finala) se va da pe 11 februarie in Oslo Spektrum, unde vor fi prezentate cele  9 piese calificate.

Pe parcursul celor 3 saptamani de semifinale, incep sa se „cearna” primele favorite. In cazul piesei noastre se pare ca este deja pe o pozitie buna atat in No dar si pe forumurile internationale de Eurovision. 

Piesa este scrisa in iunie, la un campus de compozitie din Suedia unde am fost invitat de compania de  publishing cu care am eu contract (Warner Chappel Music Scandinavia).

Am ales intr-una din zile sa colaborez cu Thomas in primul rand pentru ca este un „veteran” in aceasta competitie si pentru ca stiam ca este un autor foarte bun.

In 2010, cand eu si Paula am ajuns cu piesa mea „Playing with fire” pe locul 3 la Oslo, Thomas a fost „invins” de piesa noastra, clasandu-se pe locul 4 cu piesa sa „In A Moment Like This” pentru Danemarca.

Mi s-a confirmat faptul ca intuitia mea de a scrie o piesa impreuna a fost inspirata. In doar jumatate de ora am scris linia melodica iar in urmatoarele 3 ore am stat „trantiti” la soare pe sezlong – lucrand la text.

Un pic dupa ora pranzului aveam deja un demo final la piesa, cu vocea artistei, Reidun Sæther, imprimata! Cateodata ai noroc si iti „pica piesa in brate” la modul asta”, declara Ovi.