Stiri Interne
Paris Hilton a ajuns la Craiova cu fiul ei. Ce face în România!
Paris Hilton a sosit, vineri, 27 iunie 2025, în România, aterizând pe Aeroportul Internațional din Craiova împreună cu fiul său. Prezența sa în Bănie a fost confirmată de primarul orașului.
Paris Hilton a ajuns la Craiova cu fiul ei. Ce face în România!
Vedeta internațională Lia Olguța Vasilescu, care a publicat imagini video cu momentul sosirii.
„Paris Hilton a aterizat pe aeroportul din Craiova. Mâine seară va fi pe scena Festivalului IntenCity”, a scris edilul pe Facebook, entuziasmată de prezența starului american în oraș.
Paris Hilton este una dintre marile surprize ale celei de-a treia ediții a Festivalului IntenCity, care se desfășoară între 26 și 29 iunie în Craiova. Artista va urca pe scenă sâmbătă, 28 iunie, cu un DJ set special pregătit pentru publicul român. „Sunt nerăbdătoare să cânt la festivalul IntenCity pe 28 iunie. Va fi foarte distractiv! Ne vedem acolo”, a transmis ea fanilor.
Potrivit primarului Vasilescu, vedeta va profita de timpul petrecut în România pentru a vizita și șantierul viitorului Hotel Hilton, aflat în construcție pe Calea București din Craiova, o investiție simbolică având în vedere legătura sa cu celebrul lanț hotelier.
Prezența lui Paris Hilton la Craiova a generat un val de entuziasm în rândul localnicilor și fanilor festivalului, care a devenit unul dintre cele mai spectaculoase evenimente muzicale din România. IntenCity aduce pe aceeași scenă artiști internaționali de top din diverse stiluri muzicale — de la latino și pop, la hip hop și muzică electronică.
So excited that I’ll be performing at Intencity Music Festival in Romania on June 28th! Get your tickets: https://t.co/2RT8Y2PYwZ pic.twitter.com/KTPZvELLin
— Paris Hilton (@ParisHilton) May 12, 2025
Pe lângă Paris Hilton, în lineup-ul din acest an se regăsesc nume mari precum J Balvin, G-Eazy, Tyga, Timmy Trumpet, Foster the People, Bebe Rexha, dar și artiști români consacrați: B.U.G. Mafia, Loredana & Friends, Damian Drăghici & Brothers, Speak, Cyril și Henrique Camacho & Opera Română Craiova.
Prin prezența sa la Craiova, Paris Hilton adaugă o notă exclusivistă și glam unui festival care își consolidează, de la an la an, poziția pe harta marilor evenimente muzicale europene.