Peste 90% dintre școlile din România au nevoie de reabilitare. Cazul inedit din Mizil ce poate deveni exemplu!

Peste 90% dintre școlile din România au nevoie de reabilitare. Cazul inedit din Mizil ce poate deveni exemplu!

Ministerul Educației identifică infrastructura precară drept unul dintre factorii care contribuie la perpetuarea inechităților din sistemul de educație și la scăderea atractivității școlilor, în special în mediul rural.

Supraaglomerarea școlilor din orașe

Între timp, au apărut și alte probleme: schimbările demografice au produs atât supraaglomerarea unor școli, cât și subutilizarea altora. În anumite cazuri, pentru a face față problemelor de capacitate, unitățile de învățământ au fost nevoite să renunțe la facilități precum laboratoare, biblioteci sau săli de informatică.

Astfel, școala românească se confruntă simultan cu două probleme aparent opuse: unele clădiri sunt prea mici pentru comunitățile pe care le deservesc, în timp ce altele sunt prea mari, vechi sau ineficiente pentru numărul actual de elevi.

Dotări moderne, dar în clădiri vechi

Prin PNRR, România a făcut un pas important în modernizarea dotărilor, dar apare o întrebare esențială: ce se întâmplă atunci când echipamentele moderne ajung într-o clădire care nu a fost proiectată pentru nevoile educației contemporane?

De aceea, următoarea etapă a modernizării educației nu poate fi doar despre ce punem în școală, ci și despre cum arată școala în care punem toate aceste lucruri.

Școala și liceul din Mizil se reconstruiesc ca în Vest

Un exemplu relevant vine dintr-un oraș mic din Prahova. La Mizil, trei proiecte majore de infrastructură educațională – Școala Gimnazială Nr. 1, Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” și Clubul Copiilor – propun o abordare diferită: nu doar repararea unor clădiri existente, ci regândirea spațiului educațional pentru următoarele generații.

Proiectele sunt dezvoltate de ArhiTem Studio, cu arhitectul Mădălina Elena Toma în rol de autor al conceptului și șef de proiect.

Pentru Școala Gimnazială Nr. 1 și Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu”, contractele de finanțare sunt semnate, iar proiectele se află în etapa de licitație pentru desemnarea constructorului. În paralel, proiectul Clubului Copiilor este în evaluare pentru obținerea finanțării.

Cele trei investiții sunt gândite ca o strategie unitară pentru infrastructura educațională a orașului. Nu întâmplător, principiile care le leagă sunt exact cele care lipsesc adesea din școala tradițională: sustenabilitate, eficiență energetică, lumină naturală, accesibilitate, siguranță, flexibilitate și spații care încurajează colaborarea și creativitatea.

Noua Școală Gimnazială Nr. 1 este poate cel mai puternic exemplu al acestei schimbări de paradigmă. În locul modelului tradițional bazat aproape exclusiv pe săli de clasă și coridoare, proiectul propune o clădire în care spațiile comune devin parte activă din procesul educațional.

Un amfiteatru interior va putea găzdui spectacole, conferințe, festivități, dezbateri și prezentări ale elevilor. În exterior este prevăzut un amfiteatru în aer liber, care extinde activitățile educaționale dincolo de pereții clădirii. Laboratoarele sunt gândite pentru experiment și învățare practică, iar zonele comune pot deveni locuri pentru lectură, întâlnire și colaborare. Este o diferență esențială de perspectivă.

„Școala nu mai este privită doar ca un recipient pentru activitatea didactică, ci ca un instrument care poate influența felul în care copiii învață și interacționează. Mi-am dorit ca această școală să fie un loc în care copiii să își dorească să vină în fiecare dimineață. Cred că o clădire poate transmite un mesaj puternic: faptul că elevii sunt importanți și că viitorul lor merită investiții curajoase”, spune arhitectul Mădălina Elena Toma (ArhiTem Studio).

Proiectul are și o dimensiune personală. Mădălina Elena Toma s-a născut la Mizil și a fost elevă atât la Școala Gimnazială Nr. 1, cât și la Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu”.

Revenirea în orașul natal nu se întâmplă, de această dată, în calitate de fost elev, ci de arhitect care proiectează spațiile în care vor învăța generațiile următoare.

„Am privit aceste intervenții nu ca pe o simplă înlocuire a unor clădiri, ci ca pe o investiție în generațiile care vor învăța aici în următoarele decenii. Mi-am dorit să creăm spații în care copiii să simtă că educația contează și că locul în care învață a fost gândit special pentru ei”, spune Mădălina Elena Toma.

Este, într-un fel, imaginea opusă problemei descrise în documentele PNRR: dacă infrastructura precară poate accentua inegalitatea și reduce atractivitatea școlii, o infrastructură bine proiectată poate deveni un factor de atractivitate pentru educație și pentru comunitate.

Două corpuri ale liceului din Mizil, risc seismic ridicat

La Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu”, soluția arhitecturală este diferită. Un corp existent va fi modernizat, în timp ce două corpuri aflate într-o stare avansată de degradare și încadrate în risc seismic vor fi desființate. În locul lor este propusă o extindere contemporană, adaptată cerințelor actuale ale educației.

Noul ansamblu va include spații comune generoase, un amfiteatru interior și o organizare flexibilă. Conceptul încearcă astfel să păstreze ceea ce poate fi valorificat din infrastructura existentă, dar fără a transforma conservarea clădirii vechi într-un scop în sine. Acolo unde clădirea nu mai poate răspunde cerințelor actuale, arhitectura trebuie să aibă curajul de a propune altceva.

Se construiește Clubul Copiilor pentru educația nonformală a tinerilor

Al treilea proiect, Clubul Copiilor, completează această strategie. Mizil nu dispune în prezent de un astfel de spațiu, iar noua clădire este concepută pentru educație nonformală: locul în care copiii își pot descoperi pasiunile, pot experimenta, crea și dezvolta talente care nu se regăsesc întotdeauna în programa școlară.

„Cred foarte mult în rolul educației nonformale. Un astfel de spațiu este esențial pentru dezvoltarea unei comunități, pentru că educația nu se întâmplă doar în sala de clasă”, explică Mădălina Elena Toma.

Această perspectivă schimbă și rolul clădirii: școala și spațiile educaționale nu mai sunt doar infrastructură publică, ci pot deveni infrastructură comunitară. Orașele mici au nevoie de școli bune nu doar pentru copiii care locuiesc acolo, ci și pentru viitorul comunităților lor. O infrastructură educațională atractivă poate contribui la păstrarea familiilor tinere, poate crește atractivitatea orașului și poate crea spații care rămân utile comunității și după terminarea orelor.

„Orașele mici au un avantaj extraordinar: apropierea dintre oameni și accesibilitatea. Ele pot aplica mult mai ușor principiul orașului de 15 minute, în care școala, parcul, biblioteca, terenurile de sport și serviciile esențiale sunt aproape de locuitori. Nu construim doar școli sau clădiri. Construim locurile în care se vor forma generațiile care, peste ani, vor decide cum va arăta viitorul acestui oraș. Adevărata măsură a unui proiect nu este doar frumusețea clădirii, ci impactul pe care îl are asupra oamenilor”, spune Mădălina Elena Toma.