Connect with us

Stiri externe

Prințul Charles a vorbit în română la Sibiu. Iată discursul! VIDEO

După o pauză de 3 ani din cauza pandemiei, Prințul Charles se află în această perioadă în vizită în România, țară de care se știe că este legat sufletește. Moștenitorul tronului Marii Britanii a participat ieri la un eveniment la Sibiu, unde a susținut un discurs în limba română!

Publicat

pe

Prințul Charles a vorbit în română la Sibiu. Iată discursul! VIDEO

Au trecut 24 de ani de la momentul în care Prințul Charles a venit prima oară în România. S-a îndrăgostit atunci iremediabil de țara noastră pe care o vizitează aproape anual. În ultimii 3 ani însă, pandemia nu i-a mai dat voie să călătorească. Acum că restricțiile s-au relaxat peste tot în lume, Charles a revenit pe tărâm românesc.

Ieri, Prințul Charles a fost invitat la Sibiu, acolo unde a participat la un eveniment. Acest eveniment a marcat lansarea celui mai mare proiect de refacere a pădurilor din Europa. Moștenitorul tronului Marii Britanii nu doar că a acceptat invitația, ci a susținut și un discurs. Discurs pe care l-a început prin câteva fraze rostite în limba română.

„Este o mare bucurie să mă aflu din nou în România după 3 ani de absență. Gândurile mele au fost cu voi în această perioadă dificilă”, a spus el.

Totodată, Charles a ținut să felicite felul în care românii i-au primit pe refugiații de război din Ucraina.

„Această conferinţă are loc în timp ce peste graniţă, teritoriul Ucrainei este invadat. Am văzut cu ochii mei că reacţia României a fost remarcabilă, atât în ceea ce priveşte umanitatea, cât şi imensa generozitate”, a continuat el.

Prințul Charles, din nou în România. Cu ce bunătăți l-a primit Principesa Margareta!