Stiri externe
Prințul William și Kate Middleton au câștigat procesul cu paparazzi francezi
Prințul William și Kate Middleton au obținut o victorie importantă în fața justiției franceze. Cuplul regal a câștigat procesul intentat publicației Paris Match, care a publicat fotografii neautorizate din vacanța lor privată alături de copii. Decizia instanței confirmă dreptul Familiei Regale la viață privată, chiar și în afara Marii Britanii.

Prințul William și Kate Middleton au câștigat procesul cu paparazzi francezi
După luni de tensiuni și audieri, instanța franceză a decis. Paris Match a încălcat dreptul la viață privată al Prințului William, al Prințesei Kate și al celor trei copii ai lor. Fotografiile apărute în paginile revistei arătau familia bucurându-se de o vacanță de Paște în Alpi. Un moment de relaxare petrecut departe de ochii publicului.
Publicația a fost obligată să achite 10.000 de euro pentru fiecare număr tipărit în perioada stabilită de instanță. Și să plătească, totodată, cheltuielile de judecată suportate de cuplul regal.

Prințul și Prințesa de Wales au fost reprezentați de avocatul francez Alain Toucas-Massillon, numit prin intermediul firmei britanice Mishcon de Reya. Este una dintre cele mai reputate case de avocatură din Regatul Unit.
Reacția Palatului Kensington
După pronunțarea hotărârii, un purtător de cuvânt al Palatului Kensington a transmis un mesaj clar:

„Demersurile juridice ale Altețelor Lor Regale Prințul și Prințesa de Wales au avut câștig de cauză împotriva proprietarului publicației Paris Match. Acesta a publicat un articol intruziv și fotografii de tip paparazzi din vacanța lor privată în Alpi. Instanța a confirmat că, deși își asumă îndatoriri publice, Altețele Lor Regale și copiii lor au dreptul la respectarea vieții private și a timpului petrecut în familie.”
Victoria în instanță marchează un moment important pentru familia regală britanică, care de ani de zile se confruntă cu intruziunea constantă a presei tabloid.

Lecția învățată după tragica moarte a Prințesei Diana
Pentru Prințul William, această victorie are și o puternică încărcătură emoțională. El a fost întotdeauna unul dintre cei mai vocali membri ai familiei regale în ceea ce privește protejarea vieții private.

Experiențele dureroase din copilărie, când mama sa, Prințesa Diana, era hăituită de paparazzi până în ultimele clipe ale vieții, au lăsat urme adânci.
Moartea Prințesei Diana, într-un accident de mașină la Paris în 1997, este strâns legată de goana obsesivă a fotografilor după imagini exclusive. Tocmai de aceea, William a considerat că trebuie să ia o poziție fermă acum, când familia sa a fost din nou expusă.

Un semnal puternic pentru mass-media
Decizia justiției franceze este considerată una de referință. Ea subliniază că nici celebritatea și nici statutul regal nu anulează dreptul la intimitate. Instanța a stabilit că imaginile realizate în vacanță, fără consimțământul persoanelor fotografiate, reprezintă o încălcare directă a legii.

