Stiri externe
Regele Charles și Regina Camilla, primele portrete oficiale după încoronare
Regele Charles al III-lea și Regina Camilla au pozat pentru primele portrete oficiale după momentul încoronării. „Să știm că avem sprijinul și încurajarea voastră și să fim martori la bunăvoința voastră exprimată în atât de multe moduri diferite a fost cel mai mare dar pe care îl puteam primi cu ocazia încoronării”, a declarat noul monarh al Regatului Unit.

Regele Charles și Regina Camilla, primele portrete oficiale după încoronare
Noi portrete oficiale cu Regele Charles și Regina Camilla au fost date publicității după momentul istoric al încoronării.
Imaginile au fost surprinse de fotograful Hugo Burnand la Palatul Buckingham în ziua ceremoniei, 6 mai.

Într-una dintre fotografii, noul monarh ar Regatului Unit apare în Sala Tronului din Palatul Buckingham. El poartă Mantia de Stat, Coroana Imperială de Stat și ține în mână Orbul Suveranului și Sceptrul Suveranului cu Cruce.
La ceremonia de încoronare, Regele Charles a purtat Coroana Sf. Edward.
Regele stă pe unul dintre cele două tronuri confecționate în 1902 pentru viitorul Rege George al V-lea și Regina Maria. Ele au fost, de asemenea, folosite la încoronarea din 1937 a Regelui George al VI-lea și a Reginei Elisabeta.
An official portrait of Her Majesty The Queen following her Coronation on 6th May.
📸 Hugo Burnand pic.twitter.com/XqCYC1jqik
— The Royal Family (@RoyalFamily) May 8, 2023
În altă fotografie, Regina Camilla apare în Salonul Verde de la Buckingham. Ea poartă Coroana Reginei Maria și Mantia de Stat.

Într-o altă imagine, Regele și Regina apar împreună, iar în a patra fotografie alături de alți membri ai Familiei Regale, printre care Prințul William și Prințesa Kate.
An official portrait following the Coronation of King Charles III and Queen Camilla on 6th May. pic.twitter.com/lcOrkVGsd7
— The Royal Family (@RoyalFamily) May 8, 2023

