Exclusiv! Rocsana Marcu: „Am facut judo si bateam copiii cand eram mica!”

Rocsana Marcu:

„Am fost un copil problema, pentru ca am practicat judo cand eram mica si imi placea sa-i pun la punct pe toti cei care il suparau pe fratele meu. Asadar, va dati seama cati parinti bateau la usa noastra ca sa li se planga alor mei”.

Adelina Pestritu:

„Am fost un copil cat se poate de normal. Cred ca toti copii fac prostii mai mici sau mai mari. Eu am fost cat de cat cuminte in comparatie cu altii, asa ca parintii mei nu au avut prea mult de lucru cu mine, nici cu fratele meu, pe el il declar cel mai cuminte baiat. 

Cea mai mare boacana? Cred ca a fost atunci cand am ascuns un catel in camera mea timp de 2 zile de parintii mei, mai mult n-am reusit. Cand latra puneam plapuma pe el”.

Ana Maria Gheorghe:

„Nu pot sa spun ca am fost un copil cuminte, am fost un copil foarte energic si vorbaret. Am facut nenumarate boacane dar poate cea mai mare a fost cea de la 3 ani cand i-am luat mamei geanta si am plecat la cofetarie asta pentru ca ea avea musafiri si nu putea merge cu mine in momentul acela. Cum eu sunt genul de persoana care isi doreste intotdeauna ceva “ieri”  i-am luat geanta si am plecat singura”.

Ioan Isaiu:

„Am fost un copil normal, cu bune, cu rele. Sirul boacanelor e cam lung si toate privite cu ochii de acum sunt hazlii.  Eram singur acasa si am invitat prietenii sa jucam “V-ati ascunselea” la noi acasa.

Doi dintre strengari s-au ascuns in dulap si cand a fost vremea sa iasa au iesit cu tot cu usa. Ei, atunci a inceput panica, i-am scos pe toti afara si cu niste cuie, aracet si cu mine pe post de presa am incropit o reparatie, atat cat usa sa nu cada.

Dupa doua zile mama vroia sa-mi caute ceva in dulap si a ramas cu usa in mana. Era evident ce se intamplase asa ca… “si da-i, si lupta..”

Ioana Maria Moldovan:

„Ai mei spun ca am fost un copil cuminte, linistit, ascultator, dar pe alta parte foarte curios si ambitios. Ultimele doua caracteristici m-au determinat sa fac doua boacane de neuitat.

Prima, chiar la 2 anisori, cand din pura curiozitate, mi-am pus palmele pe ochiul aragazului usor incalzit. Eram fascinata de flacara, dar in acelasi timp si intrigata de faptul ca ai mei ma tineau la distanta de tentatie. A fost insa de ajuns o secunda de neatentie si am actionat.

Norocul meu a fost ca nu era incins, iar ai mei m-au vazut. M-am speriat rau de tot si multa vreme nu m-am mai apropiat de aragaz.

Dar curiozitatea si ambitia au ramas. Asa ca pe la 12 ani am decis sa intru pentru prima data pe cont propriu in bucatarie. In mintea mea eram deja mare si, sincer, nu m-am mai multumit cu postul de ajutor necalificat, vroiam sa fiu eu sefa printre vasele si cratitele mamei.

O dorinta pe care recunosc ca am tinut-o ascunsa de ai mei, care-mi spuneau mereu ca sunt prea mica si oricum voi avea timp sa gatesc cand voi fi la casa mea.

Chestia asta cu “prea mica” m-a ambitionat si mai tare, iar intr-o zi, ramasa singura acasa, m-am pus rapid pe treaba. Am luat sortul mamei, cartea de bucate si mi-am zis ca e floare la ureche sa fac niste amarate de clatite.

Am vrut sa fie o surpriza pentru ai mei, dar pana la urma nu a fost decat o incercare esuata care m-a tinut in urmatorii ani departe de bucatarie. Mama a ramas fara cuvinte cand si-a vazut bucataria care era de nerecunoscut, la fel ca si mine care eram din cap pana-n picioare plina de faina, zahar si evident foarte speriata.

Cu toate acestea, mama nu m-a certat si nici nu m-a concediat. Am ramas pana-n ziua de azi ajutorul ei de nadejde in bucatarie, dar de fiecare data ma tachineaza cu prima experienta culinara, de care ne amintim cu zambetul pe buze”.