Connect with us

Stiri Interne

Scandal! Artiștii și-au cumpărat vizualizări pe YouTube pentru a intra la Eurovision?

Selecția Națională Eurovision 2026 este umbrită de controverse după ce în mediul online au apărut acuzații privind posibila cumpărare de vizualizări pe YouTube. Totul vine în contextul în care două locuri în finală au fost decise pe baza numărului de vizualizări, iar diferențele spectaculoase de trafic au stârnit suspiciuni în rândul fanilor.

Publicat

pe

Scandal! Artiștii și-au cumpărat vizualizări pe YouTube pentru a intra la Eurovision?

Pe 12 februarie 2026, TVR a anunțat lista celor 10 finaliști ai Selecției Naționale Eurovision 2026. Aceștia au fost aleși de juriul de specialitate și vor concura pentru șansa de a reprezenta România pe scena internațională de la Viena.

România va evolua în semifinala a doua a concursului, pe 14 mai. Marea finală Eurovision va avea loc pe 16 mai, în capitala Austriei.

Cei 10 finaliști desemnați de juriu sunt: Alexandra Căpitănescu, Alejandro Zandes & Emil Rengle, Edward Maya x Lavbbe x Costi, Emy Alupei, HVNDS, Monica Odagiu, Olivia Addams, Robert Lukian, Vanu și Yguana.

Pe lângă aceștia, regulamentul a prevăzut și acordarea unui wild card. Acest loc suplimentar urma să fie decis în funcție de numărul de vizualizări înregistrate pe canalul oficial de YouTube al TVR. Ideea a fost de a oferi o șansă în plus artiștilor care au reușit să mobilizeze publicul online.

S-au oferit 2 wild card-uri

Ulterior, s-a anunțat că două piese au primit wild card și au completat lineup-ul finalei. Este vorba despre Antonio Pican, cu piesa „Humans”, și Wrs, cu „All The Way”. Ambele melodii au adunat cele mai multe vizualizări pe canalul oficial youtube.com/@TVRcanaluloficial, la distanță semnificativă față de ceilalți concurenți rămași în cursă.

Înainte de desemnarea câștigătorilor wild card-ului, în playlistul dedicat s-au aflat cinci piese eligibile: Alexa & Aria Moon – „iELE”, Antonio Pican – „Humans”, Bogdan Medvedi – „Broken Heart”, Impact – „Bengalo” și Wrs – „All The Way”.

La scurt timp după centralizarea datelor, Antonio Pican și Wrs au fost confirmați în finală.

Scandal în mediul online

Controversa a apărut după ce internauții au observat fluctuații neobișnuite în numărul de vizualizări ale piesei „Humans”. Într-un interval scurt, clipul lui Antonio Pican ar fi înregistrat creșteri accelerate, de zeci de mii de vizualizări.

Un utilizator de TikTok a analizat public evoluția cifrelor. Acesta a susținut că la ora 7 dimineața videoclipul avea aproximativ 64.000 de vizualizări, la ora 9 ajunsese la 70.000, iar la 11.30 depășise 124.000. Ulterior, au fost semnalate și scăderi bruște. Comentariile nu au întârziat să apară, scrie cancan.ro.

„Spune-ne și nouă, Antonio, ce s-a întâmplat acum 5 minute când ai crescut cu 4k în 30 de secunde?”, a scris un internaut. Altul a transmis: „Trebuie să fii corect, chiar dacă pierzi sau câștigi.” Au existat și mesaje mult mai dure, care au pus sub semnul întrebării corectitudinea competiției.

Antonio Pican nu este singurul artist care a beneficiat de o creștere rapidă a vizualizărilor, însă cazul său a devenit viral.

Ce se va întâmpla în finală?

Procedura prin care un loc în finală a fost decis pe baza vizualizărilor a generat dezbateri aprinse. Unii consideră că este o metodă modernă de a măsura popularitatea. Alții spun că sistemul poate fi ușor influențat.

În prezent, nu există dovezi oficiale care să confirme nereguli. Totuși, suspiciunile din mediul online au afectat percepția publicului asupra Selecției Naționale.
Finala se apropie, iar cei 12 artiști calificați se pregătesc pentru show.

Rămâne de văzut dacă scandalul vizualizărilor va influența votul sau dacă atenția se va muta exclusiv asupra prestațiilor live.

Una dintre aceste 12 piese ne va reprezenta anul acesta la Eurovision. Care are șanse?

Adaugă comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *