Connect with us

Stiri externe

Se pregăteşte un serial cu Madonna. Iată despre ce este vorba!

Madonna revine cu un proiect surprinzător, după ce filmul biografic dedicat vieții sale a fost abandonat. Artista va apărea într-un serial care transformă chiar această poveste într-un concept original, o revenire rară pe micile ecrane.

Publicat

pe

Se pregăteşte un serial cu Madonna. Iată despre ce este vorba!

După o absență îndelungată din producțiile de televiziune, Madonna revine într-un proiect, spre bucuria fanilor din întreaga lume. Artista va apărea în sezonul al doilea al serialului „The Studio”. Este vorba despre un proiect semnat de actorul și producătorul Seth Rogen.

Aceasta este prima sa apariție într-un serial TV după mai bine de 20 de ani. Ultima a fost în 2003, când a avut un rol episodic în „Will & Grace”. În plus, nu a mai jucat într-un film din 2002, când a apărut în remake-ul „Swept Away”.

Rol inspirat dintr-un proiect care nu a mai existat

Interesant este faptul că rolul Madonnei din „The Studio” nu este unul obișnuit. Are la bază o experiență reală din viața ei. Povestea face trimitere directă la filmul biografic pe care artista intenționa să îl realizeze, dar care a fost abandonat în 2023.

Proiectul fusese lansat inițial în 2021, sub umbrela Universal Pictures. Madonna urma să fie atât regizoare, cât și co-scenaristă. După un proces complex de selecție, actrița Julia Garner fusese aleasă pentru rolul principal.

Filmul ar fi urmărit parcursul artistei, de la începuturile modeste din Michigan până la consacrarea internațională, odată cu lansarea albumului „Ray of Light”. Totuși, după mai multe modificări ale scenariului și în contextul unui turneu mondial, proiectul a fost pus pe pauză și ulterior anulat.

Ce vom vedea în serial

Serialul „The Studio” propune o abordare creativă. În locul unui film biografic real, povestea este reinterpretată într-un univers fictiv. În acest scenariu, o companie de producție reușește să finalizeze filmul despre Madonna. Acțiunea urmărește parcursul acestuia.

Intriga include momente spectaculoase, precum lansarea peliculei la Festivalul de Film de la Veneția. Totodată, încercările echipei de a obține recunoaștere în cadrul premiilor Oscar. În acest context, apar și personaje inspirate din realitate. Inclusiv Madonna și Julia Garner, integrate în poveste.

Serialul explorează și culisele industriei cinematografice, de la strategiile de promovare până la influența marilor festivaluri asupra succesului unui film.

Filmări desfășurate la Veneția

Prezența Madonnei pe platourile de filmare a stârnit deja un val de reacții în mediul online. Artista a fost surprinsă filmând la Veneția, alături de Julia Garner.

Cele două au recreat imagini inspirate din celebrul videoclip al piesei „Like a Virgin”, plimbându-se cu gondola pe canalele orașului italian. Momentul a devenit viral și a crescut interesul pentru noul sezon al serialului.

Care a fost momentul în care Madonna a vrut să se sinucidă