Connect with us

Cinenews

Serialul The Idol a fost anulat după ce a fost desfiinţat de critici

Serialul The Idol, creat de celebrul The Weeknd în colaborare cu HBO Max, a fost anulat după doar un sezon după ce a fost desființat de critici și internauți deopotrivă. Finalul show-ului a reușit să stârnească un val de controverse, jurnaliștii descriind acest proiect ca fiind „cel mai prost film al anului”.

Publicat

pe

Serialul The Idol a fost anulat după ce a fost desfiinţat de critici

Miniseria Idol a fost lansată în urmă cu câteva luni pe platforma de streaming HBO Max. Producția îi are în centru pe The Weeknd și Lily-Rose Depp și a stârnit numeroase controverse chiar dinainte de momentul lansării.

După difuzarea primelor episoade, criticii și jurnaliștii de specialitate au descris The Idol ca fiind „ce mai prost film al anului”. Nici recenziile internauților nu au fost prea bune.

Lily-Rose Depp joacă rolul lui Jocelyn, vedetă pop ce experimentează o cădere nervoasă după anularea unui turneu. Ea îl întâlnește în club pe Tedros, personajul interpretat de The Weeknd. Aceasta e fascinată de el, iar cei doi încep o relație extrem de complicată.

Reprezentanții HBO Max au anunțat acum anularea proiectului după primul sezon.

„Ne-am gândit mult, atât HBO, cât și creatorii și producătorii și am decis să nu continuăm cu un al doilea sezon”, se arată în comunicatul oficial.

Serialul prezintă scene explicite de sex, dar nu doar asta se pare că i-a deranjat pe jurnaliști, critici și oameni simpli deopotrivă. Se vorbește despre mesajul periculos adresat femeilor pe care serialul îl transmite. Acela că femeile sunt obiecte sexuale, mulțumite cu faptul că nu au nicio valoare.

Adaugă comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *