Connect with us

Cinenews

Special: S-au lansat in seriale Soap Opera

Ricky Martin, Lindsay Lohan, Julianne Moore, Brad Pitt sau Leonardo DiCaprio se numara printre starurile care si-au inceput cariera jucand in seriale „Soap Opera” de gen „Tanar si Nelinistit”, „Days of Our Lives”, „General Hospital” sau „As The World Turns”…

Publicat

pe

Multe dintre starurile actuale de la Hollywood si-au inceput cariera prin roluri mici in serialele de gen „soap opera” ale anilor ’80 si ’90. Unii au ramas in sfera serialelor de televiziune, construindu-si o cariera solida, in vreme ce altii au migrat spre cinematografie si au punctat aparitii in filme pentru marele ecran.

Hayden Panettiere a devenit celebra prin rolul avut in serialul „Heroes”, insa actrita si-a inceput cariera inca de la varsta de patru ani si jumatate. La inceputul anilor ’90, Hayden a jucat in serialul „One Life To Live”, iar intre 1997-2000 aceasta a jucat rolul unui copil bolnav de leucemie in serialul „Guiding Light”.

Intre 1985 si 1988, Juliane Moore a jucat un dublu rol in celebrul soap opera american As The World Turns. Julianne a interpretat, pe rand, rolurile surorilor gemene Frannie si Sabrina Hughes. Pentru prestatia ei, Julianne a castigat un premiu Emmy in 1988.

Pentru tanarul Christian Slater o cariera in domeniul actoriei nu era ceva de evitat, intrucat tatal sau, Michael Hawkins, este un cunoscut actor de soap opera, iar mama lui, Mary Jo Slater, era un reputat agent al celebritatilor. La doar sapte ani, in 1976, Christian juca in serialul The Edge of Night, iar in 1985 a aparut in cateva episoade ale serialului Ryan’s Hope de pe ABC.

In 1984, Marisa Tomei renunta la studiile de la Universitatea din Boston pentru a juca in serialul As the World Turs, unul dintre cele mai reputate seriale soap opera din Statele Unite.  Trei ani mai tarziu, Marisa primea un rol principal in sitcom-ul A Different World.

Ryan Phillippe si-a facut debutul in actorie la sfarsitul anilor ’80 in rolul lui Billy Douglas  din serialul One Life To Live. Billy Douglas a fost primul personaj gay care a aparut intr-un serial american. Pentru Ryan au urmat aparitii in mai multe filme pentru televiziune, iar la inceputul anilor ’90 acesta a inceput sa fie distribuit in filme pentru adolescenti.

Putina lume stie ca Leonardo DiCaprio si-a facut debutul in actorie in celebrul serial de televiziune Santa Barbara, la inceputul anilor ’90. Aici, Leonardo l-a jucat pe tanarul Mason Capwell, iar prestatia lui a fost atat de buna incat a fost nominalizat la Emmy la categoria cel mai bun tanar actor.

La inceputurile carierei sale, Demi Moore a jucat rolul unui reporter de televiziune in serialul General Hospital. Ulterior, Demi a facut tranzitia spre o cariera cinematografica, insa rolurile ei au fost desfiintate de critica de film de fiecare data.

Nici nu a terminat bine liceul caci Anne Heche a primit un rol dublu in popularul soap opera Another World. Aici, Heche le-a jucat pe surorile gemene Vicky si Marley, iar prestatia ei a fost atat de convingatoare incat a castigat un premiul Emmy si un premiu Soap Opera Digest Awards.

Pana sa devina Buffy, spaima vampirilor, Sarah Michelle Gellar a jucat in serialul All My Children, intre 1992 si 1995. Rolul din acest serial i-a adus actritei o imensa popularitate in Statele Unite.

Inainte de a deveni unul dintre starurile Disney, Lindsay Lohan a jucat rolul Alexandrei Ally Fowler in serialul Another World. Lohan a fost a treia actrita care a jucat acest personaj. Per total, pana la anularea serialului, in anul 1999, cinci actrite au jucat rolul Alexandrei.

Ricky Martin si-a inceput cariera ca actor in serialul General Hospital, la inceputul anilor ’90, acesta interpretand rolul barmanului Miguel Morez. Inca de atunci, Ricky voia sa devina artist si isi planuia cariera muzicala. Odata cu hitul „Maria”, Ricky a renuntat complet la actorie si s-a concentrat asupra carierei sale muzicale.

Logodnicul lui LeAnn Rimes este un obisnuit al serialelor de tip soap opera. Dupa ce a jucat in Saved by the Bell: The College Years, Eddie Cibrian l-a jucat vreme de doi ani de zile pe chipesul  Matt Clark in The Young and The Restless. Ulterior, la sfarsitul anilor ’90, Eddie a fost distribuit in serialul Sunset Beach, in rolul lui Cole Deschanel.

Primul rol al lui Brad Pitt a fost tot intr-un serial de gen soap opera. Acesta a aparut in cateva episoade din Another World in anul 1987, iar apoi a jucat un rol minor in celebrul serial Dallas.

Fosta sotie a lui Sean Penn, Robin Wright a primit trei nominalizari la premiile Emmy pentru rolul lui Kelly Capwell din serialul Santa Barbara. Robin a jucat in acest serial intre anii 1984 si 1989, iar ulterior a renuntat pentru a se concentra asupra carierei sale cinematografice. Cel mai mare rol al lui Kelly a fost in drama Forest Gump.

Lisa Rinna este o obisnuita a serialelor de tip soap opera. Intre 1992 si 1995 si 2002 si 2003, aceasta a jucat rolul cantaretei dependente de cocaina, Billie Reed, din serialul  Days of Our Lives. Intre 1996 si 2001 aceasta a jucat rolul lui Taylor McBride in drama Melrose Place.