Connect with us

Stiri Interne

Teambuilding scindează publicul: “Cel mai prost film ever” vs “Super film! Îl recomand!”

Filmul Teambuilding, lansat oficial în cinematografe în toamna anului trecut, a împărțit în două mediul online. În vreme ce unii îl cataloghează drept cel mai prost film făcut vreodată, alții îl numesc „super film” și îl recomandă tuturor.

Publicat

pe

Teambuilding scindează publicul: “Cel mai prost film ever” vs “Super film! Îl recomand!”

Comedia românească TeamBuilding a intrat oficial în cinematografe pe data de 30 septembrie. Filmul a debutat pe primul loc în box office-ul românesc și a avut încasări de peste 4.5 milioane de euro, iar în prezent este disponibil pe Netflix.

Producția a împărțit internetul în două. Părerile celor ce l-au văzut sunt la poluri opuse. Unii îl cataloghează drept cel mai prost filmă făcut vreodată. Alții, în schimb, îl numesc „super film” și îl recomandă cu căldură.

Conform Libertatea, comentariile negative din mediul online sună cam așa: „Cel mai prost film ever!”, „Umor pentru IQ foarte scăzut”, „Un soi de stand-up comedy cu multe înjurături”, „Mizerie de film”, „Un film excelent pentru cocalari, pițipoance și semianalfabeți” sau „Regret că mi-am pierdut două ore din viață pe așa o mizerie”.

Bineînțeles, există și susținătorii care spun că această comedie merită văzută. „Super film! Îl recomand”, „Am râs de mă dor fălcile”, „Un film românesc genial”, „N-am mai văzut de mult o comedie românească la care să râd încontinuu”, „Un film foarte bine realizat și cu glume românești la care chiar râzi” sau „O comedie românească de excepție! Bravos”, sunt câteva dintre aceste comentarii.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Alex Cotet (@alexcotet)

„Totul în ziua de azi este „love“ sau „hate“, pentru că asta te învață emoji-urile lui Mark. Cauți validare la niște străini pentru opinia ta. În România, opiniile sunt gratis, fiindcă în comunism, dacă aveai o opinie, o țineai pentru ține și încă trei prieteni. Acum românii au sute de opinii despre orice și caută să le dea la toată lumea din jur, că nu mai au loc în casă de ele. Sloganul eroilor din film este „să moară și capra vecinului“. Dacă filmul făcea 30.000 de spectatori, nu deranja pe nimeni. Dar a făcut un milion. Deci e o țintă legitimă. Când ceva capătă succes, devine automat cool pentru unii oameni să fie contra acelui lucru. În social media, asta se cheamă clout chasing/clout chaser (o persoană care încearcă să câștige popularitate și influență prin asociere sau prin conflict cu personalități)”, a declarat scenaristul Alex Coteț pentru Adevărul.