Stiri Interne
Theo Rose și Anghel Damian se căsătoresc. Cum va arăta evenimentul
Theo Rose și Anghel Damian au devenit părinți în urmă cu aproape un an, iar acum cei doi plănuiesc un eveniment intim pentru a-și oficializa relația. Anghel Damian a oferit recent primele detalii despre nuntă.
Theo Rose și Anghel Damian se căsătoresc. Cum va arăta evenimentul
Theo Rose și Anghel Damian sunt pregătiți să facă pasul cel mare. Cei doi trăiesc cele mai frumoase momente de când au devenit părinți în urmă cu aproape un an. Recent, regizorul a împărtășit primele detalii despre nunta lor.
În general este o persoană discretă în ceea ce privește viața personală. Anghel Damian a oferit un interviu în care a vorbit despre viața alături de Theo Rose. Totodată, regizorul a dezvăluit cum li s-a schimbat viața de la venirea pe lume a micuțului Sasha.
Relația celor doi a evoluat rapid, dar lucrurile se desfășoară într-un mod firesc.
Anghel Damian a declarat că nunta va fi un eveniment intim, un legământ special între ei doi. Deși nu au stabilit încă data și detaliile specifice, regizorul a subliniat că o petrecere mai mare cu mulți invitați ar putea avea loc ulterior.
„Vedem nunta ca pe un eveniment intim, ca pe un legământ în doi. Nunta cu mulți invitați ar fi ceva ulterior acestui legământ. Nu am stabilit încă date, tematici și altele de genul. Vrem ca acest legământ să fie doar al nostru la început și, când vom avea timp să respirăm, cu siguranță vom găsi o formulă de petrecere mai mare,” a declarat Anghel Damian pentru viva.ro.
Deși ambii au un program foarte încărcat, Theo Rose și Anghel Damian încearcă să își gestioneze timpul astfel încât să petreacă cât mai multe momente cu micuțul Sasha. Regizorul a explicat că pentru ei, rolul de părinte este prioritar și că toate celelalte responsabilități sunt gestionate în funcție de această prioritate.
Vezi această postare pe Instagram
„Încercăm pe cât posibil să eficientizăm munca, să ne împărțim responsabilitățile, să ne alegem cu atenție proiectele și să nu ne mai risipim în o mie de lucruri. Dintre toate, rolul de părinte este cel mai important și, de aici, totul decurge firesc”, a mai spus el.