Connect with us

ADPM Health

Ți se ciobesc dinții frecvent? Iată ce probleme ai putea avea!

Dinții care se ciobesc aparent fără motiv ascund, de cele mai multe ori, probleme deja existente la nivelul structurii dentare. Fie că este vorba despre carii netratate, bruxism, uzură dentară sau plombe vechi, fragilizarea dintelui apare în timp și poate afecta masticația. Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, explică de ce apar aceste fracturi dentare, care sunt semnalele de alarmă și cum pot fi prevenite complicațiile.

Publicat

pe

Ți se ciobesc dinții frecvent? Iată ce probleme ai putea avea!

„Un dinte sănătos este construit să reziste unor forțe foarte mari în timpul masticației. Cu toate acestea, atunci când structura lui este afectată treptat de diverse probleme, chiar și un aliment aparent banal poate provoca ciobirea. Dintele nu se ciobește din senin. În majoritatea cazurilor, există deja o vulnerabilitate acumulată în timp care abia acum devine vizibilă. De multe ori, pacientul mușcă dintr-un aliment normal, iar dintele cedează pentru că structura lui era deja slăbită”, declară medicul stomatolog Sorina Stroe.

De unde pornește problema

Rezistența dintelui poate fi afectată de mai mulți factori care acționează lent și uneori fără simptome. Cariile netratate, plombele vechi sau foarte mari, fisurile fine din smalț, tratamentele repetate pe același dinte și uzura dentară reduc treptat capacitatea dintelui de a suporta presiunea masticației.

„Există situații în care dintele pare sănătos la exterior, însă în interior structura lui este compromisă. O plombă mare, de exemplu, poate slăbi pereții dintelui, iar în timp aceștia devin mai predispuși la fracturi.

La fel se întâmplă și în cazul fisurilor foarte fine, care nu sunt vizibile cu ochiul liber, dar care se extind progresiv. Inclusiv tratamentele repetate asupra aceluiași dinte pot reduce rezistența naturală a acestuia. Cu fiecare intervenție, țesutul dentar sănătos se diminuează, iar riscul de fractură crește”, adaugă Dr. Sorina Stroe (MG Dental).

Bruxismul, una dintre cele mai frecvente cauze

Scrâșnitul sau încleștarea dinților în timpul somnului reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze ale ciobirilor dentare repetate. Mulți oameni nici nu realizează că suferă de bruxism până când apar primele semne vizibile.

„Bruxismul exercită o presiune constantă asupra dinților și produce microfisuri în smalț. În timp, aceste fisuri slăbesc dintele și îl fac mult mai fragil. Pacientul poate observa margini dentare neregulate, sensibilitate, senzația că dinții se tocesc sau chiar mici fragmente care se desprind”, explică medicul stomatolog Sorina Stroe.

Alimentele dure doar declanșează o problemă deja existentă

De multe ori, ciobirea apare în timpul consumului unor alimente dure, precum nucile, covrigii crocanți, semințele sau popcornul. Totuși, acestea nu reprezintă întotdeauna cauza reală a problemei.

„Alimentul este frecvent doar factorul declanșator. Dacă un dinte este sănătos și are o structură intactă, el poate suporta forțe mari fără să se fractureze. În schimb, atunci când există deja o slăbire a structurii dentare, chiar și o masticație obișnuită poate produce o ciobire”, mai spune Dr. Sorina Stroe (MG Dental).

Uzura dentară apare în timp

Odată cu înaintarea în vârstă, smalțul se subțiază în mod natural. În plus, alimentația acidă, refluxul gastric sau periajul agresiv accelerează uzura dinților.

„Smalțul nu se regenerează, iar orice agresiune repetată asupra lui se acumulează în timp. Pacienții care consumă frecvent băuturi acide sau care folosesc o tehnică de periaj prea agresivă pot dezvolta zone de uzură care fragilizează dinții”, adaugă medicul stomatolog Sorina Stroe.

La cea mai mică problemă, mergem la medic

Chiar și o ciobire aparent minoră necesită un consult stomatologic, deoarece fisura se poate extinde în profunzime fără simptome evidente.

„Pacienții tind uneori să ignore un dinte puțin ciobit, dacă nu există durere. Totuși, fisura poate evolua și poate ajunge la nerv sau poate compromite complet dintele. Cu cât intervenția este mai rapidă, cu atât șansele de salvare a dintelui sunt mai mari”, declară Dr. Sorina Stroe (MG Dental).

Cum pot fi prevenite fracturile dentare

Prevenția joacă un rol esențial în menținerea sănătății dentare.

„Controalele stomatologice regulate permit identificarea fisurilor, cariilor sau semnelor de uzură înainte ca acestea să producă fracturi. De asemenea, gutierele pentru bruxism pot proteja eficient dinții în timpul somnului, iar tratarea musculaturii hiperactive, atunci când este necesară, reduce presiunea exercitată asupra danturii”, încheie medicul stomatolog Sorina Stroe.

Durerea de dinți care radiază spre ureche nu este de ignorat. Ce poate ascunde!