Connect with us

Stiri externe

Ținuta purtata de Regina Camilla la Vatican, ținta ironiilor pe internet

Regina Camilla a atras toate privirile în vizita oficială la Vatican alături de Regele Charles. Deși apariția ei a avut o semnificație profundă, internauții au transformat ținuta suveranei britanice într-un subiect de glume, comparând-o cu un costum de Halloween.

Publicat

pe

Ținuta purtata de Regina Camilla la Vatican, ținta ironiilor pe internet

Pe 23 octombrie 2025, Regele Charles al III-lea și Regina Camilla au efectuat o vizită de stat în Cetatea Vaticanului. Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată cu Papa Leon al XIV-lea, ales în mai 2025. Momentul a avut o încărcătură simbolică aparte, întrucât monarhul britanic și Suveranul Pontif s-au rugat împreună în Capela Paulină. Asta cu prilejul celebrărilor Anului Jubiliar 2025 – o premieră de la Reforma engleză încoace.

Vizita a fost privită ca un pas important în apropierea dintre Biserica Anglicană și cea Catolică. Însă, în timp ce atenția oficială era concentrată pe mesajul spiritual al evenimentului, internetul a fost captivat de cu totul altceva: ținuta Reginei Camilla.

O apariție comentată intens

Pentru întâlnirea cu Papa, Regina Camilla a ales o rochie lungă din mătase neagră, creată de designerul Fiona Clare. Ținuta a fost completată de un voal amplu, mănuși fine și bijuterii discrete, în ton cu solemnitatea momentului.

Lookul a respectat codul vestimentar impus de Vatican pentru femeile regale: negru, simbol al respectului, și un voal care acoperă capul. Cu toate acestea, imaginile apărute online au declanșat un val de ironii.

Mulți internauți au comparat cuplul regal cu personajele din celebra familie Addams, iar alții au glumit spunând că Regina s-a costumat pentru Halloween mai devreme.

Un omagiu adus Reginei Elisabeta a II-a

În spatele ținutei criticate s-a aflat, însă, o intenție profund simbolică. Alegerea Reginei Camilla a fost un omagiu adus regretatei Regine Elisabeta a II-a. În 1980, Elisabeta și Prințul Philip au fost primiți la Vatican de Papa Ioan Paul al II-lea, iar suverana britanică a purtat o ținută aproape identică: o rochie neagră lungă, mănuși, voal și perle.

Camilla a dorit să recreeze acel moment istoric, transmițând un gest de respect față de memoria fostei regine. În plus, ea a purtat o broșă specială care i-a aparținut Elisabetei a II-a – o bijuterie rară în formă de cruce, cunoscută sub numele de „raspberry pip”.

Broșa în valoare de 40.000 de lire

Bijuteria purtată de Camilla a fost estimată la 40.000 de lire sterline. Este o piesă de inspirație georgiană, decorată cu topaz și diamante. Broșa a fost văzută pentru prima dată la suverană în Crăciunul din 2023 și este considerată una dintre preferatele ei.

Expertul în bijuterii Maxwell Stone a declarat pentru presa britanică: „Deși valoarea broșei este semnificativă, ea rămâne modestă comparativ cu alte piese din colecția Reginei Elisabeta, precum celebra broșă Cullinan III și IV, evaluată la 50 de milioane de lire sterline.”

Regele Charles și Regina Camilla s-au despărțit? Ce spune presa din SUA