Stiri externe
Unde a fost filmat The Odyssey, filmul fenomen al momentului
The Odyssey, noul film regizat de Christopher Nolan, a fost realizat în șase țări, după un proces de filmare care a durat 91 de zile. Producția a renunțat aproape complet la ecranele verzi, iar decorurile și locațiile reale au devenit elemente-cheie.

Unde a fost filmat The Odyssey, filmul fenomen al momentului
Pentru adaptarea cinematografică a poemului epic „Odiseea”, Christopher Nolan a ales locații spectaculoase din șase țări: Scoția, Islanda, Maroc, Grecia, Italia și Statele Unite.

Producția a durat 91 de zile. Echipa a căutat peisaje care să redea cât mai fidel atmosfera călătoriei lui Ulise, regele din Ithaca, în drumul său spre casă după războiul troian.
Christopher Nolan a mizat pe decoruri reale
Regizorul și scenografa Ruth De Jong au decis încă de la început că filmul va fi realizat folosind decoruri construite special și locații autentice. S-a evitat pe cât posibil utilizarea efectelor generate pe calculator.

Potrivit scenografei, obiectivul a fost ca atât actorii, cât și spectatorii să fie complet integrați în universul poveștii.
Ithaca a fost recreată în Italia și Statele Unite

Palatul lui Ulise din Ithaca a fost filmat la Castelul Santa Caterina, aflat pe insula Favignana, în vestul Siciliei. Pentru scenele de interior, echipa a construit un decor uriaș într-un studio din Los Angeles. Totul astfel încât trecerea dintre imaginile filmate în exterior și cele realizate în studio să fie aproape imposibil de observat.
Marea și războiul troian au fost filmate în locații reale

Scenele în care Ulise navighează pe Marea Mediterană au fost filmate pe apă, folosind nave adevărate. Vasul principal, lung de aproximativ 35 de metri, a fost adus din Norvegia și transformat într-o corabie de război grecească.
Pentru secvențele dedicate războiului troian, echipa s-a mutat în provincia Ouarzazate din Maroc. Acolo au fost construite decoruri de mari dimensiuni, inclusiv temple, porți și turnuri inspirate din cetatea Troiei.

Calul troian a fost construit special pentru film
Unul dintre cele mai spectaculoase elemente ale producției este calul troian. Structura din lemn, înaltă de aproximativ 11 metri, a fost construită în Los Angeles și transportată ulterior în Maroc pentru filmări.
Actorii au filmat chiar în interiorul construcției, în timpul scenelor care prezintă celebrul moment al infiltrării în cetatea Troiei.

Cu filmări desfășurate pe trei continente și decoruri construite la scară impresionantă, The Odyssey se remarcă drept una dintre cele mai ambițioase producții realizate de Christopher Nolan.

