Stiri externe
Unde s-a filmat în realitate sezonul 4 din Stranger Things
După o pauză de aproape 3 ani din pricina pandemiei, serialul Stranger Things a revenit vineri pe Netflix cu sezonul 4. Acțiunea serialului se desfășoară în Indiana anilor 80, dar unde s-a filmat în realitate sezonul 4 din Stranger Things.
Unde s-a filmat în realitate sezonul 4 din Stranger Things
Sezonul 3 din Stranger Things s-a lansat în 2019. Au urmat apoi aproape 3 ani de pauză din cauza pandemiei. Spre bucuria fanilor, sezonul 4 a fost lansat în urmă cu câteva zile pe Netflix.
Filmările pentru sezonul 4 al serialului Stranger Things au fost unele cu probleme. Mai întâi, pandemia a determinat pauze lungi și mult mai dese decât și-ar fi dorit producția.
„A fost un mod foarte straniu de a filma. Toată lumea pe platourile de filmare purta mască și ochelari de protecție. Am respectat toate recomandările de distanțare socială”, a declarat Gaten Matarazzo, actorul ce joacă rolul lui Dustin Henderson în serial.
Dar unde s-au desfășurat filmările? Ei bine, au fost nevoie de mai multe locații de filmare. La începutul sezonului, cele mai importante personaje, Eleven și Byers, se mută în California. Asta în timp ce Dustin, Lucas și Max se află încă în Hawkins, Indiana, iar Hopper este captiv pe teritoriu rusesc.
Scenele ce se desfășoară în Hawkins au fost filmate în Atlanta, Georgia. Cele din California, s-au filmat în Albuquerque, New Mexico.
Eleven și Will urmează o școală fictivă numită Californian Lenora Hills High School, iar acele scene au fost filmate la liceul Eldorado din Albuquerque. Alte scene s-au petrecut la patinoarul Roller King din Albuquerque și în Los Lunas, New Mexico.
Toate scenele din Rusia au fost filmate la Vilnius, Lituania. Scenele în care Hopper apare într-o celulă de închisoare sunt autentice. Asta deoarece au fost filmate în închisoarea Lukiškes. Este nefuncțională în zilele noastre, dar se folosește adesea ca locație de filmare.