Connect with us

Stiri externe

Vedetele care au scăpat cu casele întregi în urma incendiului din Los Angeles

Incendiile devastatoare din Los Angeles au transformat cartiere exclusiviste în peisaje apocaliptice. Au distrus case de milioane de dolari, iar numeroși oameni au fost evacuați. Câteva vedete de top au reușit să își păstreze locuințele intacte. Cine sunt cei care au scăpat de dezastru?

Publicat

pe

Vedetele care au scăpat cu casele întregi în urma incendiului din Los Angeles

Incendiile din Los Angeles au lăsat urme adânci în comunitatea locală. Numeroase case au fost complet distruse, iar oamenii au fugit din calea flăcărilor, lăsându-și în urmă locuințele. Câteva vedete au avut însă noroc, iar proprietățile lor nu au fost atinse. Iată cine sunt cei care au scăpat nevătămați!

Kate Hudson

Actrița Kate Hudson este printre cele mai norocoase. Ambele sale proprietăți din Pacific Palisades au rămas intacte, în ciuda flăcărilor ce au mistuit cartierul. Una dintre case, cumpărată în 2003 pentru 5,5 milioane de dolari, este chiar locuința copilăriei sale. În 2011, Hudson a achiziționat și casa vecină, pentru 5,3 milioane de dolari. Actrița locuiește aici alături de logodnicul ei, Danny Fujikawa, și cei trei copii.

Jennifer Love Hewitt

Jennifer Love Hewitt și soțul ei, Brian Hallisay, au avut noroc cu casa lor elegantă în stil Cape Cod din Pacific Palisades. Achiziționată în 2020 pentru 6 milioane de dolari, locuința include o curte spațioasă, piscină și o bucătărie impresionantă. În mod miraculos, casa a scăpat neatinsă, oferind familiei un refugiu sigur.

Chris Pratt

Chris Pratt și soția lui, Katherine Schwarzenegger, au avut emoții mari. Rugăciunile lor au fost însă ascultate. Casa lor în stil mediteranean, evaluată la 15,6 milioane de dolari, a rămas în picioare. Pratt a mulțumit publicului pentru sprijinul moral. El a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, cerând ajutor pentru cei afectați.

Tom Hanks

Casa impresionantă a lui Tom Hanks din Pacific Palisades, situată pe o stâncă, a rămas intactă. Spre deosebire de locuințele vecinilor, care au fost distruse complet, proprietatea actorului pare neatinsă. Hanks locuiește aici împreună cu soția lui, Rita Wilson.

Steven Spielberg

Regizorul Steven Spielberg se poate considera norocos, deoarece vila sa mediteraneană impunătoare din Pacific Palisades nu a fost afectată. Casa, care pare să fie compusă din patru clădiri unite, include o piscină, garaj separat și o curte generoasă.

Rebel Wilson

Casa modernă a actriței Rebel Wilson din Hollywood Hills a rămas în picioare, suferind doar pagube minore.

Jamie Lee Curtis

Deși a crezut inițial că locuința sa ar fi ars, Jamie Lee Curtis a confirmat mai târziu că aceasta a fost salvată. Actrița a donat 1 milion de dolari pentru sprijinirea celor afectați de incendii. În plus, s-a oferit să colaboreze cu autoritățile locale pentru distribuirea fondurilor.

Ben Affleck

Ben Affleck s-a mutat recent într-o proprietate de 20 de milioane de dolari în Pacific Palisades. Casa lui este intactă. Actorul a fost văzut verificând starea locuinței și a părut extrem de ușurat.

Tom Brady

Tom Brady, fostul star al fotbalului american, a scăpat cu noua sa casă de 14.000 de metri pătrați intactă. Recent construită, locuința cu piscină și ferestre uriașe a fost ocolită de flăcări.

Marile incendii din Los Angeles au ars casele vedetelor. Ce staruri au de suferit!

Adaugă comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *