Connect with us

Stiri Interne

Vedetele critică Selecția Eurovision 2023. Care sunt nemulțumirile!

Selecția Națională Eurovision a avut loc sâmbătă seară și a fost transmisă Live pe TVR. În urma voturilor exprimate de public, Theodor Andrei a fost ales câștigător cu piesa „D.G.T. (Off and on)”. Vedetele critică acum în mediul online Selecția Eurovision 2023. Care sunt nemulțumirile?

Publicat

pe

Vedetele critică Selecția Eurovision 2023. Care sunt nemulțumirile!

În urma votului publicului, exprimat sâmbătă seară, Theodor Andrei va reprezenta România la Eurovision Song Contest, organizat la Liverpool, Marea Britanie. Artistul, în vârstă de 19 ani, a participat la Selecția Națională Eurovision cu piesa „D.G.T. (Off and on)”. În total au fost exprimate telefonic și online aproximativ 36 500 de voturi. Din totalul acestora, piesa lui Theodor Andrei a strâns peste 5 200 de voturi.

După Selecția Eurovision 2023, Florin Ristei a făcut o postare în mediul online, exprimându-și dezamăgirea față de acest concurs.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Florin Ristei (@fristei)

„0.18% din populația României a votat aseară la Eurovision. Câștigătorul a fost ales cu voturile a 0.028% din populație. Eu sunt curios când își va da TVR seama că e jalnic ce se întâmplă, și că acest concurs are 0 credibilitate la noi în țară, din cauza lor.

Apropo, 500k€ buget pentru Eurovision Romania, din care 200.000€ doar pentru selecția națională de aseară. Cunosc copii, pe Internet, care fac conținut audio-video mai profi, cu bani mai puțini.

Felicitări, Theodor Andrei. Fă ce știi tu mai bine acolo și bucură-te de experiență. Baftă!”, a scris artistul pe rețelele de socializare.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Mihai Traistariu (@mihaitraistariu)

Și Mihai Trăistariu a făcut o serie de comentarii cu privire la sistemul de vot.

„Noi, cei din sală, nu am văzut nicăieri și nici nu s-au zis pe gură niște numere de telefon, unde putem vota. Se vedea doar pe tv. Ceea ce a trezit un murmur în sală : «la ce numere se votează», «unde se votează?», «când se votează?» etc.

Invitații mei, de exemplu, și rândurile de lângă noi n-au votat! N-au știut la ce număr se dă SMS. Le-am zis să caute pe net, n-au găsit, au abandonat și n-au mai votat. Deci aici, un punct în minus.

Cel mai amuzanto-horror moment a fost când prezentatorii tot încercau să sune câțiva telespectatori să-i premieze cu 5.000 de euro pentru că AU VOTAT!

Problema e că telefoanele telespectatorilor erau deja închise, la mail-urile de pe care au votat nu răspundea nimeni, iar rugămințile prezentatorilor ca oamenii-votanți să se conecteze din nou pe Facebook au rămas fără răspuns.

De unde, la un moment dat, după câteva încercări eșuate de a suna un telespectator care a votat de acasă, s-a auzit deodată în sală un nou murmur din partea fanilor Eurovision : «păi dacă și-au cumpărat cartele – normal că telefonul e închis ! Au votat și au scos cartela din telefon!», a spus el conform Click.ro

De asemenea, Trăistariu nu crede prea mult în șansele lui Theodor Andrei la Liverpool.

„Pe acest băiat de 18 ani, numit Theodor Andrei, îl știu de mic. L-am jurizat când mergea pe la festivalurile-concurs și se remarca de fiecare dată prin originalitate, personalitate.

Mi-a cântat chiar și melodiile mele prin concursuri. A studiat de mic. A cântat de mic. Și pare foarte deștept. Și citit. Iar asta a devenit o raritate printre artiștii autohtoni.

Ca melodie, nu pot să zic că mă omor după rock-ul lui. Și nici nu pot băga mâna-n foc că va culege voturi la Eurovision-ul mare. Ar trebui împachetat foarte bine momentul lui ca România să intre în finală. Am mai văzut ceva momente selectate din alte țări și va fi un an greu.

Limba română parcă n-aș păstra-o în piesă, pentru că străinii nu vor înțelege nimic”, a scris el pe rețelele de socializare.