Stiri externe
Videourile deepfake cu Tom Cruise pe TikTok arată cât de gravă este situația
Videouri de tip deepfake cu Tom Cruise, extrem de bine realizate, au fost postate pe un cont de TikTok care are deja aproape 300.000 de followers. Înregistrările video îi fac chiar și pe mulți din fanii actorului să creadă că sunt reale și dezvăluie, încă o dată, cât de gravă este problema acestui tip de fals.
Videourile deepfake cu Tom Cruise pe TikTok arată cât de gravă este situația
Trei video-uri, aparent cu Tom Cruise, postate pe un nou cont TikTok, denumit @deeptomcruise, au devenit virale și au adus aproape 300.000 de followeri respectivei pagini. În aceste înregistrări apare cunoscutul actor vorbind, râzând și arătând chiar câteva trucuri de magie.
În realitate, sunt înregistrări video de tip deepfake, realizate cu ajutorul noii tehnologii de inteligență artificială, care le oferă utilizatorilor posibilitatea de a-și aplica chipul altei persoane, într-un mod extrem de credibil.
Video-urile cu Tom Cruise sunt extrem de bine realizate, neexistând practic aproape nicio destabilizare a trăsăturilor estetice ale actorului în timp ce subiectul se mișcă. Acest fapt a făcut ca filmările să fie considerate reale de majoritatea celor care le-au urmărit în ultimele zile, mai ales că și vocea personajului este extrem de asemănătoare cu cea a actorului.
Tehnologia deepfake este încă văzută în prezent ca o inovație impresionantă, însă din ce în ce mai mulți oameni conștientizează cât de mare este pericolul acesteia. Există posibilitatea să fie folosită în scopuri neorodoxe, ilegale, falsificând filmări video în care o persoană este pusă într-un context nefavorabil.
Este necesară o informare solidă, la masă largă a populației despre acest tip de video-uri false, pentru a putea face diferența între realitate și minciună, precum și legi internaționale cu pedepse solide pentru cei care utilizează chipul altei persoane, în context nefavorabil, fără acordul acesteia. Iar un video deepfake poate fi realizat chiar și folosind fotografii postate de o persoană pe social media, inteligența artificială reușind să compună chipul 3D al acesteia, pe baza unei analize a mai multor imagini.
Tom Cruise (58 de ani), primul actor care filmează realmente în spațiu
@deeptomcruiseSports!♬ original sound – Tom
@deeptomcruise♬ original sound – Tom
@deeptomcruiseI love magic!♬ original sound – Tom