Stiri Interne
Doi fotbaliști faimoși la Survivor România 2027? Iată despre cine ar fi vorba!
Adi Mutu și Gabi Torje sunt două dintre numele vehiculate pentru noul sezon Survivor România, pregătit de Antena 1. Dacă fostul atacant ar fi foarte aproape de semnarea contractului, în cazul lui Gabi Torje discuțiile cu producătorii sunt încă în desfășurare. Ambii ar putea ajunge în echipa Faimoșilor, în competiția filmată în Republica Dominicană.

Doi fotbaliști faimoși la Survivor România 2027? Iată despre cine ar fi vorba!
Adrian Mutu se află în negocieri avansate pentru participarea la Survivor 2027. Fostul internațional român ar fi ajuns deja la o înțelegere de principiu cu reprezentanții postului de televiziune. Ultimele detalii ale colaborării ar urma să fie stabilite în perioada următoare.

Mutu colaborează deja cu Antena 1, unde este analist pentru transmisiunile meciurilor echipei naționale. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, Vladimir Dembinski, producătorul emisiunii, s-ar fi întâlnit cu fostul fotbalist pentru a discuta condițiile participării.
Dacă negocierile se încheie cu un acord, prezența lui Adi Mutu ar reprezenta una dintre cele mai importante confirmări pentru viitorul sezon.

Gabi Torje, și el pe lista Faimoșilor
Un alt nume luat în calcul de producători este Gabi Torje, scrie CANCAN.RO. Fostul mijlocaș al naționalei României se află încă în discuții cu echipa de producție și nu a luat o decizie finală privind participarea.
Torje participă la Asia Express, unde a ajuns până în semifinală. Parcursul lui în reality show ar putea reprezenta un avantaj în perspectiva unei noi provocări televizate.

Strategia producătorilor amintește de cazul lui Gabriel Tamaș, care, după ce a câștigat Asia Express, a primit o ofertă pentru Survivor.
Deocamdată, Antena 1 nu a anunțat oficial lista concurenților pentru Survivor România 2027. Participarea lui Adi Mutu și Gabi Torje rămâne, așadar, condiționată de finalizarea negocierilor.

