Stiri Interne
Cine e Max Korzh? Cântă pe Arena Națională, iar concertul e sold out!
Max Korzh, unul dintre cei mai populari artiști din Belarus și spațiul ex-sovietic, va susține pe 23 mai 2026 primul său concert din România, pe Arena Națională din București. Evenimentul e deja sold out, iar autoritățile se pregătesc pentru prezența a peste 50.000 de spectatori, motiv pentru care Jandarmeria a cerut ca în aceeași zi să nu fie programate meciuri de fotbal în Capitală.

Cine e Max Korzh? Cântă pe Arena Națională, iar concertul e sold out!
Cel mai mare stadion din România va găzdui, la finalul lunii mai, unul dintre cele mai așteptate concerte ale anului. Max Korzh va urca pentru prima dată pe o scenă din România. Interesul publicului a fost atât de mare încât toate biletele au fost epuizate cu mult înainte de eveniment.
Concertul este programat pentru data de 23 mai 2026 și se anunță unul spectaculos, având în vedere reputația artistului de a transforma fiecare apariție într-un show de mari dimensiuni.

Organizatorii estimează că peste 50.000 de oameni vor fi prezenți pe Arena Națională. Succesul uriaș al evenimentului a determinat și mobilizarea unui număr important de forțe de ordine. Autoritățile iau în calcul un flux foarte mare de persoane în zona stadionului și în alte puncte importante din București pe parcursul întregii zile.

Jandarmeria a cerut să nu fie programate meciuri în aceeași zi
Din cauza acestui concert de amploare, Jandarmeria București a solicitat Ligii Profesioniste de Fotbal să evite programarea partidelor din Capitală în aceeași zi. Motivul principal îl reprezintă resursele de ordine publică necesare pentru gestionarea evenimentului de pe Arena Națională.

Potrivit explicațiilor oferite de reprezentanții Jandarmeriei, o eventuală desfășurare simultană a unor meciuri importante de fotbal ar putea crea probleme serioase de trafic și securitate în București.

În acel weekend sunt programate două partide importante în Capitală. Rapid ar urma să joace împotriva Universității Craiova în play-off, iar FCSB să întâlnească FC Botoșani în prima etapă a barajului pentru Conference League.
Oficialii au explicat că gestionarea simultană a unor galerii numeroase și a unui concert cu zeci de mii de participanți ar putea bloca traficul și ar pune presiune uriașă pe efectivele disponibile.

None
Cine este Max Korzh
Max Korzh, pe numele său complet Maksim Anatolyevich Korzh, este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din Belarus. Rapper, compozitor și cântăreț, acesta a devenit extrem de popular în ultimii ani. Stilului său muzical este unul aparte, care combină influențe hip-hop cu elemente EDM și sonorități pop.

Artistul și-a construit o comunitate uriașă de fani în Europa de Est și în spațiul CSI. De-a lungul timpului, Max Korzh a reușit să umple arene și stadioane mari, transformând fiecare spectacol într-un adevărat fenomen.

Popularitatea lui a crescut rapid datorită pieselor care abordează teme legate de libertate, viața de zi cu zi, relațiile personale și experiențele generației tinere. Stilul direct și apropierea de public l-au transformat într-unul dintre cei mai apreciați artiști ai scenei muzicale din regiune.

