Stiri externe
Joe Biden este grav bolnav. A fost diagnosticat cu cancer
Fostul președinte american Joe Biden a primit un diagnostic grav, care stârnește îngrijorare. El suferă de cancer la prostată cu metastaze la oase. Informația a fost confirmată oficial de biroul său.
Joe Biden este grav bolnav. A fost diagnosticat cu cancer
Joe Biden, fostul președinte al Statelor Unite, în vârstă de 82 de ani, este grav bolnav. Suferă de o formă agresivă de cancer de prostată, cu metastaze osoase, potrivit unui comunicat oficial transmis duminică.
Diagnosticul a fost pus vineri, după ce Biden a acuzat simptome la nivel urinar. Analizele ulterioare au confirmat boala.
Biroul său a precizat că, deși forma este agresivă, tumorile sunt sensibile la hormoni. Asta îi oferă o șansă reală pentru un tratament eficient.
Cât de grav e cancerul la prostată?
Specialiștii folosesc un scor numit Gleason pentru a evalua severitatea cancerului de prostată. Acesta variază între 6 și 10, iar Biden a fost evaluat cu scorul 9, ceea ce indică un grad înalt de agresivitate.
În cazul său, cancerul s-a răspândit la oase, ceea ce îl face mult mai greu de tratat decât atunci când este localizat.
Totuși, sensibilitatea la terapiile hormonale poate permite controlul bolii pe termen mai lung.
Medicul oncolog Matthew Smith, de la Centrul Oncologic Massachusetts General Brigham, afirmă că pacienții cu astfel de cazuri pot trăi chiar patru sau cinci ani, datorită progreselor medicale recente.
Ce urmează pentru fostul lider american
Joe Biden și familia sa analizează în prezent opțiunile de tratament împreună cu echipa medicală. De la încheierea mandatului, în ianuarie 2025, Biden a fost mai puțin activ în spațiul public, petrecându-și majoritatea timpului în Delaware.
Totuși, a continuat să participe la evenimente punctuale și interviuri, în special pentru a respinge speculațiile legate de starea sa de sănătate mentală. Într-un interviu recent, el a declarat că „nu există nimic care să susțină astfel de afirmații”.
Istoricul medical al lui Joe Biden
Acesta nu este primul episod medical îngrijorător din viața lui Joe Biden. În februarie 2023, a suferit o intervenție pentru îndepărtarea unei leziuni canceroase de pe piept, iar în noiembrie 2021, medicii i-au extirpat un polip precanceros de pe colon.
Ambele cazuri au fost tratate cu succes, însă noul diagnostic este cu mult mai grav. Informația vine într-un moment delicat, în care fostul președinte se pregătea să lanseze o carte și o serie de proiecte post-prezidențiale.