Connect with us

Evenimente

Diana Șucu, sărbători de Paște în avans, alături de copiii de la SOS Satele Copiilor

Cu doar câteva zile înaintea Sărbătorilor de Paște, Diana Șucu și echipa Mobexpert le-au oferit copiilor și adolescenților aflați în grija SOS Satele Copiilor o după-amiază de neuitat. Împreună, au intrat în spiritul sărbătorilor și au participat la deja tradiționala competiție “Egg Hunt” în aer liber a copiilor, acțiune urmată de un picnic ca de poveste și multe cadouri surpriză.

Publicat

pe

Diana Șucu, sărbători de Paște în avans, alături de copiii de la SOS Satele Copiilor

A fost o nouă acțiune în care Fundația Mobexpert s-a implicat, din seria celor lunare dedicate copiilor din programele SOS Satele Copiilor și care completează completând sprijinul financiar pe care îl acordă pe parcursul întregului an.

Ziua memorabilă a început cu formarea celor două echipe, a Curajoșilor și a Iepurașilor Sălbatici. Diana Șucu, parte a echipei Curajoșilor, a participat, alături de copii, la un un atelier de creat stegulețe, pe care le-au personalizat cu creioane colorate, șnurulețe, sclipici sau pene multicolore. Apoi, supravegheați de un arbitru, au rezolvolvat zece probe de perspicacitate, pentru a avea acces la indicii despre locul unde sunt ascunse, în iarbă, cele zece ouă colorate.

Echipa care le-a adunat pe toate cel mai repede, cea a Curajoșilor, a câștigat competiția.

”A fost o zi minunată, în care ne-am bucurat de soare și de natură. Copiii ne-au primit la ei acasă, unde, pe pajiștea din Satui SOS, ne-am jucat Egg Hunt, jocul pe care am înțeles că îl fac copiii an de an înainte de Paște. Am făcut două echipe, eu fiind parte din cea a Curajoșilor, împreună am confecționat steagul care să ne reprezinte în competiție și am dat startul concursului. Copiii au deslușit rapid ghicitorile și am căutat, contra cronometru, ouăle ascunse în iarbă, acolo unde ne direcționau indiciile. La final, a avut loc o competiție de tip ștafetă în care membrii echipelor predau unul altuia o lingură cu un ou roșu, cu mare atenție să nu îl scape pe jos. Au fost momente foarte haioase, care mi-au adus aminte de copilărie. Cred că, în preajma sărbătorilor, fie de Crăciun sau de Paște, cu toții avem parcă acea nostalgie a acelor ani inocenți”, declară Diana Șucu, vice-președinte Fundația Mobexpert.

Fundația Mobexpert se implică, începând de anul acesta, în sprijinirea copiilor și tinerilor din programele SOS Satele Copiilor România, cu susținere financiară și logistică. Donația anuală acoperă costurile zilnice pentru una din casele SOS din București, precum și alte proiecte educaționale sau de timp liber, în beneficiul tuturor copiilor și tinerilor din programul SOS din capitală, oferindu-le experiențe memorabile, în funcție de pasiunile și visurile fiecăruia.

În lunile precedente, Diana Șucu, alături de echipa Mobexpert, le-a oferit copiilor posibilitatea de a participa la un inedit atelier de mărțișoare origami, dar și de a-i cunoaște personal pe sportivii clubului de fotbal Rapid, pe care cei mici îi admiră.