Connect with us

ADPM Travel

10 castele regale pe care le poți vizita în Marea Britanie

O vacanță petrecută în Marea Britanie ar trebui să includă și câteva experiențe cu aer regal. Poți pătrunde în atmosfera de poveste vizitând castele regale deschise publicului. Iată zece exemple pe care să le ai în vedere în următoarea vacanță pe care o petreci în Anglia!

Publicat

pe

10 castele regale pe care le poți vizita în Marea Britanie

Marea Britanie este înțesată de reședințe cu aer aristocrat, conace și moșii elegante. Puține sunt însă castelele regale în adevăratul sens al cuvântului.

Unele reședințe regale, cum ar fi Castelul Balmoral din Scoția și Casa Sandringham din Norfolk, sunt proprietăți private și publicul nu are acces. Există însă castele pe care le poți vizita pentru a descoperi o lume de poveste.

Palatul Kensington, Londra

Palatul Kensington a găzduit generații de membri ai familiei regale. Inițial, era un conac numit Nottingham House. A fost transformat însă într-o reședință grandioasă de Regele William al III-lea și Regina Maria a II-a.

Este locul în care s-a născut Regina Victoria și care a fost considerat „acasă” de Prințesa Diana. De altfel, există acolo și o grădină în onoarea regretatei Lady Di.

Palatul Kensington rămâne reședința oficială din Londra a Prințului și Prințesei de Wales.

Palatul Buckingham, Londra

Palatul Buckingham a fost mult timp reședința oficială din Londra și biroul administrativ al monarhului.

În anii 1820, regele George al IV-lea l-a însărcinat pe arhitectul John Nash să transforme Casa Buckingham, care a fost cumpărată de George al III-lea pentru Regina Charlotte, într-un palat.

Astăzi, proprietatea dispune de 775 de camere, inclusiv 19 camere de stat și 52 de dormitoare pentru familia regală și oaspeții acestora.

Castelul Windsor, Windsor

Cel mai vechi castel locuit din lume, Castelul Windsor datează din secolul al XI-lea, când William Cuceritorul a început să-l construiască deasupra Tamisei.

Patruzeci de monarhi au locuit în acest castel, mulți lăsându-și amprenta într-un fel sau altul. Inclusiv George al IV-lea, care a comandat celebra Camera Waterloo, dar și o sală extinsă St. George.

În urma unui incendiu devastator din 1992, Castelul Windsor a fost restaurat. Renovările au costat aproximativ 44 de milioane de dolari.

Palatul Holyroodhouse, Edinburgh, Scoția

Palatul Holyroodhouse este reședința oficială din Scoția a regelui. Aici au avut reședința, de-a lungul anilor, mulți membri ai familiei regale. Inclusiv Maria, Regina Scoției, James al IV-lea (care a transformat camerele regale din Holyrood Abbey într-un palat) și Charles al II-lea (care l-a însărcinat pe arhitectul Sir William Bruce să reconstruiască palatul în urma unui incendiu din 1650).

Castelul Hillsborough, Hillsborough, Irlanda de Nord

Construit de familia Hill la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Castelul Hillsborough este reședința oficială a secretarului de stat pentru Irlanda de Nord – și a familiei regale, atunci când se află în zonă.

Castelul a fost vândut guvernului britanic în anii 1920.

Palatul Kew, Londra

Situat în Grădinile Kew din sud-vestul Londrei, Palatul a fost refugiul regal al mai multor monarhi. Inclusiv George al III-lea și Regina Charlotte. Palatul Kew este deschis în lunile de primăvară și vară.

Palatul Hampton Court, Surrey, Marea Britanie

Vă puteți întoarce în timp, pe vremea domniei Tudorienilor, la Palatul Hampton Court. A fost casa preferată a lui Henric al VIII-lea, care și-a adus acolo șase soții și a construit sala mare și Capela Regală.

William al III-lea și Maria al II-a l-au însărcinat pe Christopher Wren să construiască un nou palat baroc. Arhitectul a ales să păstreze o parte din palatul Tudor și să îmbunătățească zona exterioară.

Hampton Court a fost, de asemenea, locul în care s-au filmat producții precum The Favourite, Bridgerton și The Great.

Palatul Apethorpe, Northamptonshire, Marea Britanie

În timp ce Palatul Apethorpe a fost deținut de familia regală doar pentru o scurtă perioadă în anii 1540, Elisabeta I, Carol I, George al IV-lea și alți monarhi au vizitat locația de-a lungul anilor.

Apethorpe a fost vândut lui Jean Christophe Iseux, baron von Pfetten, în 2015. Noul proprietar a fost de acord să deschidă reședința publicului timp de 50 de zile pe an, pentru următorii 80 de ani.

Osborne, Insula Wight, Marea Britanie

În 1845, Regina Victoria și Prințul Albert au achiziționat Osborne, o proprietate de pe Insula Wight.

Prințul și constructorul Thomas Cubitt au colaborat pentru a obține în final o reședință spectaculoasă, inspirată de palatele italiene.

Regina Victoria a murit la Osborne în 1901, iar casa este deschisă publicului din 1904.

Banqueting House, Londra

Sala de banchete a făcut odată parte din Palatul Regal Whitehall – reședința monarhiilor Tudor și Stuart.

Locația a fost proiectată de arhitectul Inigo Jones. Acesta s-a inspirat din călătoriile sale în Franța și Italia pentru designul clădirii clasice.

Pe tavan, există nouă picturi ale lui Peter Paul Rubens, care au fost comandate de Charles I
în 1636.